Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Stolojan: Categoric, mi l-aş dori pe Mircea Diaconu în grupul PPE

Mircea Diaconu va avea "o surpriză foarte neplăcută în Parlamentul European", dacă rămâne independent. O spune la RFI eurodeputatul PDL, Theodor Stolojan. El îi transmite lui Diaconu că dacă nu se afiliază unui grup politic din PE, va rămâne "cu simple declaraţii politice timp de un minut".

Theodor Stolojan speră ca "şi domnul Diaconu să facă o opţiune pentru un grup politic, pentru că dacă rămâne independent, aşa cum s-a declarat dânsul, va avea o surpriză foarte neplăcută în Parlamentul European, pentru că în Parlamentul European nu există Putere-Opoziţie, sunt grupuri politice. Dacă nu ai susţinerea unui grup politic, rămâi cu simple declaraţii politice timp de un minut".

Întrebat de ce crede că a reuşit Mircea Diaconu un scor atât de bun la alegerile europene, Stolojan a răspuns: "Este exact efectul Becali-Vadim, când Becali a fost băgat la arest câteva zile şi pe urmă Vadim l-a luat şi l-a pus şi au ajuns europarlamentari, au fost acolo neafiliaţi nici unui grup politic, mâini moarte în Parlamentul European. Doi: efectul Dan Diaconescu-televiziune, Oltchim, eroul care salvează nu ştiu ce, acum avem efectul Diaconu, victimizat, cu toate procesele, cu toată dezbaterea aceea la televiziune. Şi mă bucur că românii sunt totuşi oameni sensibili".

Întrebat dacă nu există totuşi o diferenţă între Mircea Diaconu şi Gigi Becali, europarlamentarul PDL a răspuns: "Categoric, e o diferenţă de calitate. Dar încă o dată, un independent în Parlamentul European nu are posibilitatea să influenţeze deciziile politice de acolo. Trebuie să fii într-un grup politic".

Întrebat dacă şi l-ar dori pe Mircea Diaconu în grupul PPE, Stolojan a răspuns: "Categoric!".

Theodor Stolojan, intervievat de Cosmin Ruscior, despre Mircea Diaconu