Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Petro Poroşenko, oficial, noul preşedinte al Ucrainei

porosenko_petro_sursa_reuters_anastasia_sirotkina_pool.jpg

Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei (FOTO: REUTERS/Anastasia Sirotkina/Pool)

Ucraina are, oficial, un nou preşedinte. La Kiev, a avut loc, sâmbătă dimineaţă, ceremonia de învestire a primului preşedinte ales democratic, după înlăturarea lui Viktor Ianukovici, miliardul Petro Poroşenko. El a fost ales din primul tur, pe 25 mai, cu peste 50% din voturile exprimate. Update: NATO şi UE salută învestirea lui Poroşenko.

Update 1Învestirea sâmbătă a preşedinelui Petro Poroşenko a fost salutată imediat de NATO şi preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, care au subliniat în comunicate separate susţinerea celor două instituţii faţă de Ucraina, integritatea teritorială şi stabilitatea ţării, relatează AFP, conform Mediafax.

"Îl felicit călduros pe Petro Poroşenko pentru învestirea sa în funcţia de preşedinte al Ucrainei", a scris secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Anders Fogh Rasmussen în comunicat.

"Am încredere în faptul că leadershipul preşedintelui Poroşenko va contribui la stabilizarea ţării, sprijinindu-se pe dialogul politic lansat înaintea alegerilor", continuă el. Rasmussen adaugă că NATO "este pe cale să finalizeze noile măsuri complete cu scopul de a ajuta Ucraina şi de a susţine reformele în domeniul securităţii şi apărării ţării".

La rândul său, Van Rompuy, care asista la ceremonia de învestire, la Kiev, a "reiterat susţinerea UE faţă de Ucraina şi angajamentul său alături de ea", într-un comunicat.

.......................................................

La ceremonia de învestire în funcţie, noul preşedinte ucrainean a declarat că va refuza orice "compromis" cu Rusia în privinţa orientării europene a ţării sale şi asupra apartenenţei Crimeei la Ucraina, relatează AFP.

"Crimeea a fost şi va rămâne ucraineană", a declarat el, provocând aplauze în Parlament, unde s-au aflat numeroşi şefi de stat din Europa.

"I-am spus în mod clar acest lucru liderului rus în Normandia", a adăugat el.

Crimeea este, în prezent, sub administrarea Moscovei. Peninsula a fost anexată recent de Rusia, acţiune contestată de autorităţile de la Kiev, dar şi de puterile occidentale.

Petro Poroşenko, miliardarul ciocolatei

Miliardarul care a făcut avere în domeniul ciocolatei Petro Poroşenko a fost propulsat la conducerea unei Ucraine devastate de o insurecţie armată separatistă prorusă şi care se află pe marginea războiului civil, dar care contează pe pragmatismul său pentru a o pacifica, relatează AFP, citată de Mediafax.

Acest bărbat impozant, în vârstă de 48 de ani, promite să-şi conducă ţara către un viitor european şi în acelaşi timp să normalizeze rapid relaţiile cu Vladimir Putin, pe care afirmă că-l "cunoaşte bine" şi căruia, cu o mimică gravă, i-a strâns mâna cu o zi înaintea învestirii sale în funcţie, la ceremoniile internaţionale din Normandia, unde a fost invitat de către preşedintele francez François Hollande.

Ales cu 54,7% din voturile exprimate, noul preşedinte al Ucrainei, care vorbeşte engleza fluent, a primit o susţinere importantă din partea occidentalilor. Preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel au ţinut să-l întâlnească înainte să fie învestit în funcţie.

În urmă cu doar şase luni, acest om de afaceri, care a ocupat pentru scurt timp două posturi într-un guvern prorus şi altul prooccidental, era o personalitate politică din planul al doilea.

Spre deosebire de cea mai mare parte a oligarhilor ucraineni, care s-au îmbogăţit rapid în anii haotici din perioada postsovietică, Poroşenko şi-a construit averea prin propriile puteri.

Originar din Bolgrad (sud), el a început vânzând boabe de caco, după care a cumpărat mai multe cofetării, pe care le-a unit într-o firmă uriaşă - Roşen -, pe care a promis să o vândă odată ales.

El deţine, de asemenea, Kanal 5, un post de televiziune lansat în cursul mişcării de contestare a lui Ianukovici.

Averea lui Poroşenko, estimată la 1,3 miliarde de dolari de către revista Forbes, a fost deja afectată de criza cu Rusia, care a interzis importul ciocolatei sale, în cursul negocierilor dintre Ucraina şi Uniunea Europeană (UE).