Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce înseamnă Acordul de Asociere cu UE pentru Republica Moldova

leanca.jpg

Premierul moldovean, Iurie Leancă

După trei ani de negocieri, Republica Moldova semnează vineri, 27 iunie, la Bruxelles Acordul de Asociere și de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. La ceremonia de semnare din cadrul summit-ului extraordinar RM-UE, vor fi prezenţi liderii celor 28 de ţări membre ale UE. Ce înseamnă documentul pentru statul moldovean dar mai ales pentru cetățeni, a încercat să afle corespondentul RFI la Chișinău, Valeria Vițu

”Cum au scăpat țările baltice de urgia imperiului rus, așa vom scăpa și noi, chiar dacă va fi greu. Ne vom obișnui”, ne spune Cozma Țârchi, din satul Răzeni, Ialoveni, venit la o piață din capitală cu pește proaspăt. Bărbatul pare optimist și crede că doar prima etapă a realizării Acordului de Asociere și de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, va fi mai grea și vorbește despre avantajele documentului.

”După semnarea Acordului, oamenii vor circula mai liber, comerțul se va dezvolta mai bine cu țările occidentale. Eu cred că încetul cu încetul ne vom acomoda și noi. Comuniștii știu bine că atunci când au fost la putere tot pentru Europa au pledat. Trebuie să recunoască, în altă parte nu avem unde să mergem. Noi vedem ce se întâmplă în Ucraina. Nu vrem să mai suferim odată. Am pierdut Transnistria, nu este un lucru bun acest separatism. În exterior suntem văzuți bine, dar va fi greu la început, dar ne vom obișnui”.

După evenimentul din 27 iunie, autoritățile ar trebui să ajute mai mult oamenii de la sate, consideră vânzătorul din Răzeni.”Oamenii au auzit de Acordul de Asociere, nu trăiesc cu 20-30 de ani în urmă. Din banii europeni au început să facă drumurile, ar trebui să ajute țăranii, să dea credite, impozitele să nu fie atât de mari. Motorina este scumpă, dar e importantă pentru a face agricultură”.

Nu toți moldovenii sunt încântați de semnarea acordului cu Europa.

”Nu-mi place Europa. Va fi bine vreo jumătate de an, un an, dar mai târziu nu vom mai interesa pe nimeni. În Uniunea Vamală va fi altfel, ca înainte, când eram cu rușii”, încearcă să ne convingă Svetlana Baravițcaia, în vârstă de 70 de ani, simpatizantă a Partidului Socialiștilor.

Care recunoaște însă că moldovenii nu prea mai au ce face în țara lor” Am rude în Portugalia, Italia, Spania nu au de lucru, dar nu vin acasă că aici nu au ce face”, spune femeia.

Pe Svetlana Vrâncean am găsit-o în timp ce vindea produse lactate. Crește doi copii și este din raionul Căușeni. Femeia are acasă o mică fermă de vaci și spune că producătorii și agricultorii moldoveni nu vor avea de câștigat prea multe după semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

”Noi țăranii avem vii, avem livezi, unde să ducem toată producția aceasta, cât putem să vindem moldoveanului? Au închis Rusia și gata. Dar cu Europa ne vor mânca câinii. Nu am unde să vând marfa, unde să merg în Italia? Țăranul nu știe nimic altceva, cu nimic nu este ajutat”.

Iar Elena nu știe exact dacă va fi bine sau rău după ziua de vineri.”Ei fac acorduri ca în Europa, dar fondurile care ajung aici nu sunt ca în Europa. Ce spun e una, dar ce fac e altceva”.

 

”RM este gata să devină din fruntaș al Parteneriatului Estic, candidat la aderare”

Prezent la Bruxelles, la ultima reuniune a Consiliului de Cooperare R.Moldova-Uniunea Europeană, prim-ministrul Iurie Leancă a declarat joi că țara noastra este gata să devină din fruntaș al Parteneriatului Estic, candidat la aderare.

Iurie Leancă a menționat că ședința de joi a Consiliului de Cooperare a fost una specială. „Este ultima reuniune în acest format, este vorba de 16 ani de cooperare cu Uniunea Europeană, iar evenimentul de vineri înseamnă un nou capitol în relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Următoarea întâlnire va avea loc în formatul Consiliului de Asociere UE-R.Moldova, așa cum prevede Acordul de Asociere, care va fi semnat vineri”, a precizat Iurie Leancă.

Șeful Executivului a ținut să facă referire la pașii următori pe care trebuie să-i întreprindă Republica Moldova, în special de la 1 octombrie, când va fi pus în aplicare Acordul.

Vineri, după semnarea Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, premierul moldovean Iurie Leancă va avea întrevederi separate cu mai mulți oficiali europeni:Comisarul European pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Catherine Ashton, precum și cu Jean-Claude Juncker, candidatul Partidului Popular European la șefia Comisiei Europene.

 

Guvernul a aprobat planul naţional de acţiuni pentru realizarea Acordului de Asociere cu UE

Înainte de summit-ul extraordinar de la Bruxelles, Executivul de la Chișinău a aprobat planul naţional de acţiuni pentru punerea în aplicare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană care cuprinde o perioadă de trei ani și include priorităţile-cheie de cooperare în vederea asigurării asocierii politice şi a integrări economice cu UE. Republica Moldova este singurul stat membru al Parteneriatului Estic, ce a elaborat un astfel de document, prin care a iniţiat procedura de coordonare şi punere în aplicare a Acordului de Asociere, fapt salutat de Uniunea Europeană. Planul de Acțiuni urmează să fie tradus în limbile rusă și engleză.

 

Comuniștii și socialiștii nu vor semnarea Acordului de Asociere cu UE

Împotriva semnării Acordului de Asociere se pronunță vehement Partidul Socialiștilor, condus de fostul comunist Igor Dodon. De luni bune, socialiștii adună semnături prin Chișinău pentru aderarea R.Moldova la Uniunea Vamală Rusia Kazahstan Belarus și au desfășurat proteste față de semnarea Acordului de Asociere. Potrivit portalului www.realitatea.md, partidul condus de Dodon ar fi trimis trei microbuze cu tineri la Bruxelles pentru a desfășura manifestații împotriva Acordului de Asociere vineri în ziua semnării.

Grupul parlamentar al comuniștilor anunță că nu va vota pentru ratificarea Acordului de Asociere și că va informa cetățenii despre așa zisele dezavantaje ale documentului.

 

Avertizări din partea Rusiei

Cu doar două zile înainte de summit-ul extraordinar RM-UE de la Bruxelles, Rusia a avertizat că va introduce „măsuri de protecție" dacă se va dovedi că Acordurile de Asociere ce urmează să fie semnate vineri între Uniunea Europeana și Republica Moldova, Ucraina si Georgia îi vor afecta economia. Declarația a fost făcută de ministrul rus de externe Serghei Lavrov, scrie Itar-Tass, citat de Unimedia. Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, aflat la 9 mai la Tiraspol, a precizat că vor avea de suferit în special moldovenii care lucrează în Federația Rusă.

Despre posibile provocări de după semnarea Acordului de Asociere, în Transnistria și Găgăuzia, se vorbește de mai mult timp. Bașcanul Găgăuzie, Mihail Formuzal a anunțat că dacă Chișinăul semnează documentul, autonomia își declară independența.

Tot vineri la Bruxelles, Ucraina și Georgia semnează Acordurile de Asociere cu UE. Kievul urma să facă acest lucru încă toamna trecută la Summit-ul Parteneriatului Estic, desfășurat la Vilnius, dar președintele de atunci, Victor Ianukovici, sub presiunile Rusiei, a refuzat. Nici protestele desfășurate în centrul capitalei Lituaniei, nu l-au determinat pe Ianukovici să-și pună semnătura.

Ratificarea Acordului de Asociere, la începutul lunii iulie la Chișinău

Parlamentul de la Chișinău va ratifica documentul la începutul lunii iulie. Precizăm că, Republica Moldova a parafat Acordul cu UE, care include şi Acordul de Liber Schimb, la Summit-ul  Parteneriatului Estic de la Vilnius, în noiembrie anul trecut. Acordul de Asociere își propune să accelereze aprofundarea relațiilor politice și economice dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. În prezent, relațiile dintre UE și RM sunt reglementate de Acordul de Parteneriat și Cooperare, care a intrat în vigoare în 1998. Acesta va fi substituit de Acordul de Asociere, care va oferi un nou cadru juridic pentru cooperarea moldo-comunitară.

Negocierile privind Acordul de Asociere au început în ianuarie 2010 și au fost încheiate în iunie 2013, după 15 runde de discuții.

Corespondentul RFI la Chișinău, Valeria Vițu