Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Agricultura sau politica regională pentru Dacian Cioloș?

ciolos.jpg

Agricultura sau politica regională pentru Dacian Cioloș?

Dacian Cioloș și-a exprimat clar intenția de a-și continua cariera bruxelleză.  Dacă nu va mai rămâne la cârma agriculturii europene, există mari șanse pentru un alt portofoliu. Iar comisarul  a obținut, în mod oarecum surprinzător, susținerea de care avea nevoie din partea premierului roman. 

Dacian Cioloș este văzut în UE drept un tehnocrat simpatic, consensual și artizan dibace al unei reforme extrem de dificile, cea a Politicii Agricole Comune. El  dorește să rămână în funcție pentru a implementa reforma începând din 2015.

Șansele de a obține agricultura sunt destul de mari, cu toate că printr-o lege nescrisă a UE, o țară nu-și poate păstra același comisar european pentru două mandate succesive și pentru același dosar.

Există precedente privind însăși agricultura, dar ele se aplică cu greu cazului de față.

Olandezul Sicco Mansholt a fost comisar european al agriculturii între anii 1958 și 1972 ( trei mandate), pe vremea când Comunitatea Europeană era o organizație sui generis care număra, la început, doar șase membri.

În epoca recentă , austriacul Franz Fichler a reunit două mandate succesive, primul terminîndu-se brusc în 15 martie 1999 la demisia echipei conduse de Jacques Santer. Ca multi alții din acea echipă, Fischler a fost preluat mai departe în mandatul Comisiei condusă de Romano Prodi (1999-2004).

Cu toate acestea, fiind vorba despre o lege nescrisă a UE, Cioloș poate obține un alt mandat la agricultură. 

Un alt potențial obstacol ar fi ca în negocierile care se vor deschide în curând, o alta țară să-și dorească portofoliul agriculturii la fel de mult ca și România.

S-a crezut că Spania va cere aceasta, dar Madrid este de fapt mai interesat de președinția Eurogrupului. Austria și Irlanda sunt însă potențiale candidate.

Iar surse din Comisia Europeană și altele apropiate de actualele negocieri pentru viitoarele posturi UE, indică faptul că Dacian  Cioloș ar putea primi mai degrabă politica regională.

Se avansează argumentul că Cioloș,  fiind însărcinat în ultimii cinci ani cu dezvoltarea rurală, subiectul politicii regionale nu-i va fi  defel străin.

Aceasta ar fi bine și pentru România care a obținut fonduri mai consistente pentru 2014-2020 pentru dezvoltarea regională (22.9 de miliarde de euro) decât pentru agricultură (19 miliarde de euro), bani alocați pentru proiecte de care țara are mare nevoie.

Ramâne de vazut dacă va fi posibil...