Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Johannis, noul preşedinte al PNL; Liberalii fuzionează cu PDL

Klaus Iohannis a câştigat, sâmbătă, alegerile pentru preşedinţia PNL, primind 1334 de voturi, din totalul de 1479 de voturi valabil exprimate la congres, contracandidatul său, Ioan Ghişe fiind votat de 144 de delegaţi.  PNL a aprobat, de asemenea, fuziunea cu PDL. Noul partid se va numi PNL. Tot sâmbătă, PNL a aderat la Partidul Popularilor Europeni.

Congresul PNL, convocat pentru alegerea noii conduceri a partidului, a început, în prezenţa a circa 1500 de delegaţi şi a invitaţilor din partea PDL şi ai Forţei Civice. Klaus Iohannis şi Ioan Ghişe, candidaţi la şefia partidului şi-au prezentat proiectele. Lucrările celei de-a doua zi a congresului PNL au fost deschise prin intonarea Imnului Național, dar nu și a imnului partidului. Liberalii își aleg în congresul PNL și 31 de vicepreședinți dintre cei 56 care s-au înscris în cursă.

La congres au venit invitați din partea societății civile, a sindicatelor și patronatelor, precum și reprezentanți ai ambasadelor.

De asemenea, la congres au ajuns liderii PDL, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, George Scripcaru și Anca Boagiu, dar și președintele Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu.

În cadrul congresului, pe lângă alegerea noii conduceri a PNL, sunt adoptate trei rezoluții propuse de actualul președinte al PNL, Klaus Iohannis, pentru fuziunea cu PDL, asocierea la PPE, dar și desemnarea candidatului din partea liberalilor la alegerile prezidențiale. Ultimul punct e încă în discuţie.