
Politică
Cine este misteriosul lider al SIIL, gruparea jihadistă care anunţă instaurarea unui "califat islamic"?
isis.jpg

Abu Bakr Al-Baghdadi, misteriosul lider al grupării Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL) desemnat "calif" al tuturor musulmanilor, ar putea deveni cel mai influent jihadist din lume se arata intr-un comentariu AFP.
Născut în 1971 la nord de Bagdad, Al-Baghdadi s-ar fi alăturat insurecţiei din Irak imediat după invazia condusă de către Statele Unite, în 2003, şi ar fi petrecut patru ani într-o închisoare americană.
Statele Unite, care l-au declarat "terorist" în octombrie 2011, au anunţat anul trecut că probabil se află în Siria.
Faţa lui al-Baghdadi a fost dezvăluită abia în ianuarie, când autorităţile irakiene au publicat pentru prima dată o fotografie alb-negru în care apare un bărbat cu barbă, calviţie şi purtând costum şi cravată.
Misterul care-l înconjoară contribuie la cultul personalităţii de care se bucură, iar pe YouTube apar cântece religioase care-i laudă virtuţile.
În cadrul SIIL este salutat ca un comandant şi un tactician prezent pe câmpul de bătălie, spre deosebire de al-Zawahiri, fostul său superior şi actualul rival, faţă de care este tot mai influent în mediile jihadiste.