Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rusia, între ciocan şi nicovală din cauza lui Snowden

Rusia este pusă într-o situaţie delicată, din cauza cererii de azil provizoriu pe teritoriul rus, depuse marţi oficial de către Edward Snowden, iar preşedintele rus, Vladimir Putin nu a ezitat să-şi manifeste nemulţumirea faţă de acest lucru. Asta în contextul în care Washingtonul a insistat din nou asupra faptului că autorităţile de la Kremlin ar trebui să îl extrădeze pe fostul angajat al serviciilor speciale americane.

"După părerea mea, relaţile între state sunt mult mai importante decât certurile privind unele activităţi ale serviciilor speciale", a declarat preşedintele rus, după ce Edward Snowden a anunţat că cere azil provizoriu în Rusia, unde e blocat de câteva săptămâni, în condiţiile în care paşaportul i-a fost anulat de către autorităţile americane. "L-am avertizat pe Snowden că activitatea sa care ar putea aduce atingere relaţiilor ruso-americane este inacceptabilă", a mai spus Vladimir Putin.

Totuşi, acesta şi-a menţinut şi atitudinea critică la adresa Statelor Unite, pe care le acuzase deja acum câteva zile că au făcut Rusiei “un frumos cadou de Crăciun”, blocându-l pe Snowden la Moscova, deşi acesta era doar în tranzit în capitala rusă. Putin a criticat Washingtonul că aplică politica dublei măsuri, criticând Rusia pentru încălcări ale drepturilor omului, de care el însuşi s-ar face acum vinovat. "Apărarea drepturilor omului prezintă anumite riscuri pentru cei care se ocupă de ea. Dacă o asemenea activitate are loc sub egida Statelor Unite, este o activitate destul de confortabilă. Imediat ce cineva critică Statele Unite, lucrurile devin mai complicate", a denunţat preşedintele rus, vădit nemulţumit de poziţia delicată în care e pusă acum Moscova.

În fine, Vladimir Putin a criticat şi actele de "intimidare" şi presiunile Statelor Unite la adresa unor ţări care i-au întins o mână de ajutor lui Snowden. Aceasta în contextul în care Washingtonul a pus din nou presiuni asupra Moscovei, cerându-i ca Snowden să fie trimis în Statele Unite şi solicitându-i să nu îi permită fostului spion să călătorească în străinătate.