Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


MAE: Norvegia nu se opune intrării României în Schengen

Autorităţile române dezmint informaţiile potrivit cărora Norvegia s-ar opune aderării României la Spaţiul Schengen. După ce o parte a presei a scris că oficiali norvegieni au declarat că se opun intrării României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie de teama creşterii infracţionalităţii, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează într-un comunicat că niciun oficial guvernamental norvegian nu a făcut recent vreo astfel de declaraţie.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează în comunicat că nu există nicio astfel de declaraţie publică.
Din contră – se afirmă în comunicat – « partea română a fost asigurată de faptul că Norvegia susţine aspiraţiile legitime ale României de aderare la Spaţiul Schengen ».
În acelaşi document MAE mai afirmă că la nivelul Ambasadei României la Oslo nu există informaţii privind existenţa vreunui ONG norvegian care să strângă semnături pentru o petiţie contra aderării ţării noastre la Schengen.

MAE reaminteşte faptul că Norvegia nu este membră a UE, însă participă pe deplin la Spaţiul Economic European şi la Acordul Schengen, neavând însă, sub aspect strict tehnic, drept de vot în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne.
''Libertatea de mişcare a cetăţenilor statelor membre UE (una dintre cele 4 libertăţi fundamentale) este garantată prin Tratatele de Aderare la Uniune şi nu are legătură directă cu apartenenţa la Spaţiul Schengen. Astfel, din momentul aderării României la UE, cetăţenii români pot călători liber în Spaţiul Economic European, deci şi în Norvegia, indiferent de apartenenţa ţării noastre la Spaţiul Schengen'', se mai precizează în comunicatul citat de Agerpres.