Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Eşec al medierii internaţionale în Egipt

esec-al-medierii-internationale-egipt.jpg

Un poster gigantic cu Mohamed Morsi, la Cairo (Foto: Reuters/Asmaa Waguih)

Medierea internaţională din Egipt a eşuat. Anunţul a fost făcut miercuri de preşedinţia egipteană, potrivit AFP. Emisarii internaţionali au încercat să aducă cele două tabere la un numitor comun, astfel încât să se evite o înfruntare între forţele de ordine şi manifestanţi islamişti care cer reinstalarea lui Mohamed Morsi ca preşedinte.

Guvernul interimar instalat de către armată "învinovăţeşte Frăţia Musulmană de eşecul acestor eforturi", afirmă preşedinţia egipteană într-un comunicat.

"Faza eforturilor diplomatice s-a încheiat astăzi", declară preşedinţia, care "consideră mişcarea Frăţia Musulmană integral responsabilă de consecinţele viitoare ale încălcării legii (de către aceasta) şi de punerea în pericol a securităţii publice".

Statele Unite, Uniunea Europeană, Uniunea Africană, Qatarul şi Emiratele Arabe Unite au trimis la Cairo de o săptămână miniştri şi reprezentanţi, cu scopul de a încerca să îndemne autorităţile la reţinere şi să îi convingă pe islamişti să se disperseze.

Frăţia Musulmană organizează de peste o lună proteste, prin care solicită reinstalarea ca preşedinte a lui Mohamed Morsi, înlăturat de armata egipteană. Peste 250 de oameni au fost ucişi în violenţele de stradă.