
Politică
Londra sprijină atacurile împotriva islamiștilor din Irak, dar nu se implică militar
statul_islamic.jpg

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej
Mii de adepți ai acestei secte sunt înconjurați pe muntele Sinjar din nordul Irakului de rebelii înarmați ai IS, care-i consideră pe Yazidi slujitori ai Diavolului.
Premierul britanic, care a prezidat joi seara o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate ONU, a declarat că examinează măsuri de ajutorare a celor aproximativ 40000 de aderenți ai sectei Yazidi care s-au refugiat la Sinjar și care sunt în pericol de înfometare și deshidratare.
Aviația americană a parașutat deja ajutoare umanitare pentru refugiații din nordul Irakului.
Zeci de mii de membri ai comunității Yazidi au fugit din calea militanților islamiști ai IS după cucerirea de către aceștia a orașului Qaraqosh, principalul centru al populației creștine din Irak. Creștinii sunt și ei vizați de IS care-i consideră infideli, la fel ca și pe Yazidi.
Fondată acum 1000 de ani, religia (secta ) Yazidi a împrumutat elemente din zoroastrism, creștinism și islam. Adepții venerează șapte îngeri, dintre care un înger căzut – Melek Tawwus (Îngerul Fazan) – dar care spre deosebire de Satan din Biblie a fost iertat de Dumnezeu și reprimit în ceruri.
Acest element de cult i-a supus pe Yazidi persecuțiilor de-a lungul veacurilor din partea musulmanilor ca slujitori ai Diavolului.
Formată în majoritate din etnici kurzi, comunitatea Yazidi a fost supusă unui genocid în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea sub dominația otomană, iar după răsturnarea de la putere a lui Saddam Hussein în Irak în 2003 extremiștii suniți și-au reluat atacurile asupra comunității Yazidi printr-o serie de bombe care au dus la uciderea a peste 700 de persoane.
Populația Yazidi în Irak este estimată la peste jumătate de milion de persoane, dintre care 150000 s-au refugiat deja în regiunea autonomă Kurdistan din nord-estul Irakului. Potrivit oficialităților din zonă, circa 500 de persoane , inclusiv copii, au fost masacrate până acum de militanții IS.