Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Siria: Se strânge laţul în jurul lui Assad?

siria-se-strange-latul-jurul-lui-assad.jpg

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad

Misiunea inspectorilor ONU şi-a început oficial ancheta asupra evenimentelor de miercurea trecută, când sute de persoane au fost ucise în regiunea Damasc, în urma unui presupus atac cu arme chimice. Şeful diplomaţiei britanice, William Hague, apreciază că este "posibil" să se răspundă folosirii de arme chimice în Siria "fără o unitate totală în cadrul Consiliului de Securitate al ONU". Ce spune Franţa?

Echipa de inspectori ONU condusă de un suedez trebuie să adune probe că în ciocnirile din 21 august din Siria s-au folosit gaze toxice şi să demonstreze şi cine le-a folosit.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut protecţie pentru inspectori şi "libertate" totală pentru a aduna probe. El a avertizat însă că nu se mai poate pierde nici o oră, dat fiind faptul că probele sunt perisabile.

Atac chimic în Siria

William Hague, ministrul britanic de Externe

AscultăDownload

Şi puterile occidentale, în frunte cu Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, cred că e prea târziu. Ele acuză regimul lui Bashar al-Assad că a dat undă verde misiunii cu întârziere, tocmai pentru a-şi ascunde faptele, după cum a explicat pentru BBC ministrul britanic de Externe, William Hague: "Trebuie să fim realişti acum în privinţa sorţilor de izbândă ai echipei ONU. Ştiu că vor depune eforturi intense, dar adevărul este că multe dintre dovezi ar fi putut fi distruse până acum în bombardamentele artileriei sau ar fi putut fi degradate în ultimele zile ori ar fi putut fi alterate".

 

Poziţia Franţei în dosarul sirian

 

În condiţiile în care marile puteri occidentale consideră deja evident faptul că Bashar al-Assad a organizat masacrul calificat drept "crimă împotriva umanităţii", Washingtonul, Londra şi Parisul pun la cale un proiect de rezoluţie ONU, prin care să se treacă la o acţiune fermă împotriva Damascului. O intervenţie militară nu e nici ea exclusă.

Atac chimic în Siria

Laurent Fabius, ministrul francez de Externe

AscultăDownload

Cert este că în ultimele 48 de ore, contactele la nivel înalt s-au intensificat şi o decizie finală nu va întârzia, după cum a declarat pentru France 1 ministrul francez de Externe, Laurent Fabius. "Trebuie să ne proporţionăm reacţiile, să le măsurăm, să acţionăm cu determinare şi cu sânge rece. Acest lucru va fi arbitrat în zilele următoare. Preşedintele Hollande a spus că este un act incalificabil şi eu însumi am cerut un răspuns în forţă. Toate opţiunile sunt deschise. Singura pe care nu o iau în calcul este să nu facem nimic", a spus şeful diplomaţiei franceze.

Rusia a avertizat luni Statele Unite cu privire la consecinţe "extrem de grave" ale unei posibile intervenţii militare în Siria, într-o convorbire telefonică purtată de şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, cu secretarul american de Stat, John Kerry, relatează AFP.

"Domnul Lavrov a atras atenţia interlocutorului său asupra consecinţelor extrem de grave ale unei posibile intervenţii militare, pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde ţări ca Irakul sau Libia sunt în continuare destabilizate", se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.