
Politică
Germania exclude o participare militară activă în Siria
germania-exclude-o-participare-militara-activa-siria.jpg

Corespondentul RFI la Berlin, William Totok
În legătură cu discuţiile legate de o intervenţie militară în Siria, reacţiile politicienilor germani sunt în continuare reţinute. Asta în pofida faptului că Angela Merkel şi ministrul federal de Externe, Guido Westerwelle, au condamnat folosirea armelor chimice, afirmînd că aşa ceva este inacceptabil.
O participare activă a Germaniei la o intervenţie militară în Siria este exclusă, a declarat ministrul Dezvoltării, liberalul Dirk Niebel. ”Sunt ferm convins”, a spus el într-un interviu acordat ziarului Stuttgarter Zeitung ”că trupe germane de luptă nu vor fi prezente în Siria”. Folosirea gazelor toxice a calificat-o, însă, drept o încălcare a dreptului internaţional, care ar ”legitima o reacţie militară”. În acest context, el a mai arătat că pentru o intervenţie este obligatorie o decizie a Consiliului de Securitate al ONU.
De aceeaşi părere este şi preşedintele Comisiei parlamentare pentru Politică Externă, creştin-democratul Ruprecht Polenz. ”Dacă din cauza unei blocade a ţărilor cu drept de veto, care fac parte din Consiliul de Securitate al ONU, nu se poate lua vreo decizie, atunci comunitatea internaţională are dreptul şi obligaţia să facă ceva”, a declarat Polenz ziarului Handelsblatt.
”ONU, ca poliţist mondial a eşuat total”
Se ştie că ţările cu drept de veto, China şi Rusia, se opun unei intervenţii. Referindu-se la acest aspect, deputatul creştin-democrat Philipp Mißfelder a criticat faptul că Organizaţia Naţiunilor Unite nu e în stare să-şi îndeplinească îndatoririle şi să apere populaţia civilă din Siria.
Această stare de fapt, a declarat Mißfelder postului de radio Deutschlandfunk, demonstrează că ”ONU, ca poliţist mondial a eşuat total”.
Acelaşi politician a mai spus că nu-şi poate imagina ca Germania să trimită trupe în Siria. În acest sens, Berlinul nici nu a primit vreo solicitare din partea cuiva, a precizat Mißfelder. Pe de altă parte, însă, el nu exclus ca Germania să se implice într-o acţiune a ţărilor partenere, acordîndu-le un ”sprijin defensiv”.
O acţiune militară nu ar reduce suferinţele populaţiei civile, ci le-ar mări, a spus la același post de radio politicianul post-comunist Stefan Liebich. El a cerut în acelaşi timp să se aştepte raportul inspectorilor ONU. Potrivit lui Liebich, un embargo asupra furnizării de arme către Siria ar fi mai eficient decît un bombardament.
”Decizii politice iraţionale”
Social-democratul Karsten Voigt, între anii 1999-2010 coordonator guvernamental pentru relaţiile germano-americane, a avertizat faţă de luarea unor ”decizii politice iraţionale”, influenţate de imaginile televizate.
”Informaţiile sunt receptate selectiv, iar jurnaliştii, care şi ei sunt doar oameni au tendinţa de a transmite ceea ce reflectă părerile lor”, a spus Voigt într-un interviu difuzat de Deutschlandradio Kultur.
Contra unei intervenţii militare s-au pronunţat şi alţi politicieni social-democraţi şi ecologişti. Candidatul social-democrat la funcţia de cancelar, Peer Steinbrück s-a pronuţat pentru primirea mai multor refugiaţi sirieni în Germania. Într-un interviu acordat ziarului Stuttgarter Zeitung, el a precizat că în Germania se află circa 4.500 de refugiaţi, pe cînd ţările vecine cu Siria au primit peste un milion. El a avertizat faţă de discuţiile privind incapacitatea Germaniei de a mai primi alţi refugiaţi şi a cerut Guvernului alocarea de noi fonduri în vederea înfiinţării unor tabere.
Preşedintele grupului parlamentar social-democrat, Frank-Walter Steinmeier, a avertizat faţă de o acţiune pripită. El a spus într-un interviu acordat revistei Der Spiegel că o decizie ar trebui luată după reuniunea G20, care va avea loc între 5 şi 6 septembrie la St. Petersburg. Reuniunea ar putea fi o ”şansă” pentru ”o soluţie diplomatică”.
Potrivit unui sondaj (realizat de institutul Forsa), 69% dintre cetăţenii Germaniei s-au pronunţat contra unei intervenţii militare. Doar 23 de procente ar fi de acord cu o intervenţie, iar 8% nu aveau nicio părere. 66% dintre cei care s-au pronunţat pentru o intervenţie sunt de părere că şi Germania ar trebui să participe.
Atît politicienii, cît şi observatorii politici cred că Siria nu va deveni un subiect al campaniei electorale şi nu va influenţa scrutinul din 22 septembrie.