Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Turcia: 25 de polițiști arestați în cazul interceptărilor telefonice ilegale

Autorităţile turce au arestat, ieri, alţi 25 de poliţişti în cadrul anchetei privind interceptările ilegale ale telefoanelor premierului şi, mai nou, preşedintelui ales Recep Tayyip Erdogan. Operaţiunea de arestare este a treia din ultima lună și s-a desfăşurat în 12 oraşe turce, afirmă agenţia de presă Dogan, citată de Mediafax.

La sfârşitul precedentelor operaţiuni de acest tip, zeci de poliţişti, între care unii de rang înalt, au fost deja inculpaţi şi înarceraţi în acest dosar, în principal pentru "înfiinţarea şi conducerea unei organizaţii infracţionale".

Printre persoanele plasate marţi în arest figurează fostul şef-adjunct al serviciilor de informaţii ale poliţiei din Izmir, Hasan Ali Okan, care a fost demis din funcţie iarna trecută cu ocazia unor epurări fără precedent care au vizat mii de poliţişti şi magistraţi.

Toţi sunt acuzaţi de Guvern că ar fi apropiaţi de mişcarea religioasă a predicatorului musulman Fethullah Gulen, exilat în Statele Unite. Erdogan îl acuză pe fostul său aliat că a manipulat, pentru a-i face rău, o anchetă demarată în decembrie privind un vast scandal de corupţie, în care este implicat el şi anturajul său.

Aflat din 2003 la conducerea Guvernului turc, Erdogan, în vârstă de 60 de ani, a fost ales preşedinte la 10 august pentru un mandat de cinci ani. El va fi învestit în funcţie la 28 august.