Siria : o dilemă fără sfârşit?

Proiectul de rezoluţie trimis de Casa Albă Congresului va fi analizat începând de marţi, 3 septembrie, de către republicani şi democraţi însă un vot în Senat nu e aşteptat mai devreme de săptămâna viitoare iar în Camera Reprezentanţilor nici nu s-a avansat un termen limită. Cert este că un vot favorabil unei invervenţii este incert, scriu agenţiile de presă : în primul rând pentru că mulţi congresmani se tem de opoziţia manifestă a americanilor faţă de o nouă implicare militară americană în regiune, în al doilea rând pentru că până şi adepţii intervenţiilor în forţă nu sunt convinşi că preşedintele Barak Obama are o strategie bine gândită pentru Siria şi nu pune la cale doar o intervenţie „de faţadă” pentru a sancţiona uzul de arme chimice.

Cert este că poziţia lui Obama e mult slăbită atât pe plan intern, cât mai ales pe plan extern, după ce a decis să ceară aprobarea Congresului şi Rusia va profita de asta la maxim în cadrul summitului G20 programat săptămâna aceasta la Sankt Pertersburg, mai comentează agenţiile de presă. Deja Moscova a punctat : ministrul rus de externe Serghei Lavrov a criticat Washingtonul că nu e capabil să producă dovezi solide privind presupusul atac chimic pus în seama regimului lui Bashar al Assad.

Între timp, actorii regionali rămân şi ei divizaţi : pe de-o parte Liga Arabă a cerut ONU şi comunităţii internaţionale „să ia măsurile de disuasiune necesare împotriva autorilor odioasei crime a cărei responsabilitate o poartă regimul de la Damasc”, fără să precizeze ce înţelege prin astfel de măsuri. La rândul său, regimul lui Bashar al Assadr cere ONU „să îşi asume responsabilităţile (...), să depună eforturi în vederea unei împiedicări a oricărei agresiuni împotriva Siriei şi să avanseze spre o soluţionare paşnică a crizei siriene". La rândul lor, Egiptul, Iranul, Algeria sau Libanul nu susţin „ingerinţele externe” şi avertizează asupra riscurilor implicate de acestea. Şi, nu în ultimul rând, există state precum Turcia care cred că doar o intervenţie de amploare ar putea da rezultate în timp ce intervenţiile „limitate” luate în calcul de Washington sunt considerate insuficiente şi chiar contraproductive.