Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Roberta Anastase, despre OUG privind migraţia politică: Presiunile există deja pe primari, după principiul biciul şi zăhărelul

Adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind migraţia primarilor este un gest disperat al premierului Victor Ponta, care vrea să ajungă la Cotroceni prin forţă. Iată ce spune la RFI vicepreşedintele PDL, Roberta Anastase. Guvernul se pregăteşte să adopte joi o OUG ce le permite aleşilor locali să aleagă în termen de zece zile partidul în care vor să activeze, fără să-şi piardă mandatul. ACTUALIZARE: Ambasada SUA se declară îngrijorată în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea OUG.

În opinia Robertei Anastase, "este un gest disperat al lui Victor Ponta, în ideea de a încerca prin forţă să obţină Preşedinţia ţării. Este clar că el şi-a dat seama că în rândul oamenilor nu reuşeşte să obţină voturi şi atunci încearcă printr-o organizare foarte bună, punând presiune pe primari, pe consilieri locali, pe consilieri judeţeni să intre în PSD sau în structurile aliate PSD-ului, să-i aducă voturi în turul doi".

Vicepreşedintele PDL declară că "presiunile există deja pe primari, după principiul biciul şi zăhărelul. Fie li se promit bani de la Consiliul Judeţean sau de la Guvern pentru diverse proiecte, fie sunt ameninţaţi cu diverse lucruri, ba că-şi pierd soţiile primarilor locurile de muncă, ba că nu ştiu ce prieteni au şi nu ştiu ce îi fac prietenului, îi trimit controale, ba copiii au vreo firmă şi atunci trimit controale pe firma respectivă şi spun că-ţi opresc acele controale doar dacă primarul va trece la unul din partidele de lângă PSD sau chiar la PSD. Aşa se lucrează deja în teritoriu şi eu am aceste date chiar de la primarii noştri".

Guvernul spune că o măsură similară a fost luată în 2006. Cum răspunde Roberta Anastase? "Victor Ponta minte şi el şi toată echipa lui inexistentă de fapt în plan public. Până în 2006, migraţia politică nu era reglementată. La momentul respectiv a avut loc o dezbatere la nivelul întregii clase politice, în care s-a stabilit că este momentul unui T zero, deci unui punct de la care să pornim şi de la care migraţia să nu mai fie permisă. La momentul respectiv se discuta în doi paşi: întâi pentru aleşii locali, iar al doilea pas urma să fie pentru parlamentari odată cu modificarea Constituţiei. De aceea s-au dat 45 de zile, pentru ca oamenii să se clarifice şi să încete această migraţie. Ea era permisă înainte. Acum Guvernul Ponta spune: e o lege în vigoare, noi dorim ca ea să rămână în vigoare, doar c-o suspendăm vreo zece zile, ca să luăm cu arcanul nişte oameni în grădina noastră, ca să iasă Ponta preşedinte. Ăsta este gestul pe care-l face astăzi Victor Ponta", spune democrat-liberala.

Ambasada SUA se declară îngrijorată, într-un comunicat de presă, în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea OUG privind primarii: "Am auzit argumente pro şi contra ordonanţei propuse cu privire la aleşii locali. Suntem îngrijoraţi în legătură cu momentul ales. Ne-am exprimat în trecut îngrijorarea privind legiferarea unor chestiuni complexe prin ordonanţe de urgenţă şi credem că măsurile de acest fel ar trebui discutate în cadrul unui proces legislativ deschis şi transparent care permite organizarea unei dezbateri la care să poată participa liber toate partidele politice, societatea civilă şi toate părţile interesate".

 
Roberta Anastase, intervievată de Cosmin Ruscior, despre OUG privind migraţia primarilor