Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Franţa menţine presiunea asupra Siriei

franta-mentine-presiunea-siriei.jpg

Preşedintele francez, François Hollande (Foto: Reuters/Francois Mori)

După acordul ruso-american de sâmbătă privind arsenalul chimic sirian, Franţa va încerca în zilele următoare să-şi convingă partenerii de la ONU să adopte o rezoluţie dură, pentru a menţine presiunea asupra regimului de la Damasc.

"Trebuie prevăzută şi posibilitatea de sancţiuni în caz de neaplicare a acordului de la Geneva", a declarat duminică seară preşedintele Franţei. Într-un interviu acordat canalului TF1, François Hollande e de părere de asemenea că "opţiunea militară trebuie să fie menţinută, pentru că altfel nu există constrângere".

Criza din Siria

François Hollande, preşedintele Franţei

AscultăDownload

Înainte de a-şi definitiva textul rezoluţiei pe care Franţa o va depune la Consiliul de Securitate al ONU, François Hollande îi primeşte luni dimineaţă la Paris pe secretarul american de Stat, John Kerry şi pe şeful diplomaţiei britanice, William Hague.

Parisul speră ca rezoluţia să fie adoptată până la sfârşitul acestei săptămâni. Urmează în viziunea franceză găsirea unei soluţii politice la criza siriană, soluţie din care Bashar al-Assad trebuie scos. Cu alte cuvinte, Hollande cere mai departe "plecarea de la putere a liderului de la Damasc", autor în opinia sa a "celei mai grave tragedii de la începutul secolului 21".

Cu acest discurs, Parisul speră ca acordul privind arsenalul chimic sirian să nu facă uitată problema numărul unu şi anume soluţionarea unui conflict care a făcut deja peste 110 mii de morţi, de doi ani şi jumătate.

Din surse diplomatice citate de agenţiile de presă se spune că Parisul se va folosi de raportul experţilor ONU privind utilizarea armelor chimice în Siria, pentru a obţine adoptarea unui text dur în faţa Naţiunilor Unite.