Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


SUA testează sinceritatea Teheranului

Statele Unite vor să se convingă de sinceritatea şi hotărârea Iranului atunci când spune că este gata de dialog în chestiuni legate de programul nuclear al Teheranului. Acţiunea, anunţată de preşedintele Barack Obama, vine imediat după ce liderul suprem iranian a pledat pentru “supleţe” în discuţiile diplomatice.

“Există o şansă pentru diplomaţie. Sper că iranienii vor profita de ea”, spune Barack Obama într-un interviu acordat postului de televiziune hispanofon Telemundo. Invitaţia la dialog vine la două zile după ce tot el confirmase un schimb de scrisori cu noul preşedinte iranian Hassan Rohani, al cărui ton pare mai conciliant faţă de stilul inflexibil al predecesorului său, Mahmoud Ahmadinejad.

“Sunt indicii care arată că Rohani, noul preşedinte, este pregătit să deschidă dialogul cu Occidentul şi Statele Unite, iar acest lucru este inedit , a spus Obama. “Astfel, îl vom pune la încercare”, a adăugat el.

Declaraţiile apar în contextul apropiatei reluări a negocierilor între Iran şi puterile occidentale în cadrul Adunării Generale a ONU de la sfârşitul lunii. Deocamdată, transmite Casa Albă, nu este stabilită o întrevedere a lui Barack Obama cu Hassan Rohani.

E sigur însă că Statele Unite nu renunţă la ameninţarea unei acţiuni militare în Iran dacă diplomaţia şi sancţiunile internaţionale nu descurajează Teheranul să se doteze cu arma atomică.

Iranul dezminte că programul său nuclear este conceput în scopuri militare, iar Rohani a avertizat că ţara sa nu va ceda nimic în privinţa drepturilor sale nucleare.

Război economic

Până la o eventuală decizie militară, Washington-ul recurge la măsuri punitive de ordin economic. Astfel, Statele Unite vor confisca un zgârie-nori de 36 de etaje din New York, care este deţinut în secret de Iran, potrivit procurorilor americani.

Confiscarea şi vânzarea acestui imobil, situat pe 5th Avenue, în plin Manhattan, ar fi “cea mai importantă confiscare legată de terorism”, potrivit ministerului american al justiţiei.

Un judecător federal a dat curs, în această săptămână, unei plângeri a administraţiei americane potrivit căreia proprietarii imobilului au încălcat sancţiunile împotriva Iranului şi legislaţia privind spălarea de bani.

Procurorul federal din Manhattan, Preet Bharara, spune că decizia confirmă acuzaţiile potrivit cărora proprietarul imobilului “era (şi este în continuare) o faţadă pentru Banca Melli şi, în consecinţă, o faţadă pentru guvernul Iranului”.

Bharara a declarat că banii obţinuţi din vânzarea clădirii ar procura “mijloace pentru indemnizarea victimelor terorismului finanţat de Iran”.

Procurorii susţin că proprietarii imobilului, fundaţia Alavi şi grupul Assa, au transferat venitul din chirii şi alte fonduri către o bancă publică de la Teheran.

Fundaţia Alavi administrează o organizaţie umanitară pentru Iran, precum şi imobilul în cauză în numele guvernului iranian, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie.

Construit în anii '70 de o organizaţie fără scop lucrativ, fundaţia Pahlavi, administrată de şahul Iranului, şi finanţat dintr-un împrumut al băncii Melli, imobilul a fost expropriat de guvernul iranian după revoluţia din 1979, potrivit procuraturii.

Conform aceleiaşi surse, fundaţia Pahlavi a fost redenumită fundaţia Mostazafan din New York, apoi Alavi.

Fundaţia Alavi a anunţat, într-un comunicat publicat pe site-ul său de internet, că intenţionează să facă apel.