Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Corina Creţu (PSD): Eu nu susţin proiectul Roşia Montană

Corina Creţu se opune proiectului aurifer pe bază de cianuri de la Roşia Montană. Europarlamentarul PSD spune la RFI că au existat "vreo 20 de accidente în ultimii zece ani în lume" legate de cianuri. Ea crede însă că trebuie găsite soluţii pentru locuitorii din zonă.

Corina Creţu explică de ce se opune proiectului Roşia Montană: "Eu nu susţin proiectul, din mai multe motive, legale, tehnice, de mediu. Am fost printre cei care au votat în Parlamentul European acea rezoluţie privind interzicerea folosirii acestor tehnici cu cianuri, dar pe de altă parte, cred că s-a politizat foarte mult în România. Fiecare are dreptatea lui, fiecare vrea să-şi impună punctul de vedere şi din păcate s-a ajuns într-un moment în care pare că dialogul este aproape imposibil".

Eurodeputatul PSD crede că nu este bine că acest proiect a fost "atât de demonizat, nu este totuşi răul absolut, nu este vorba de un nou Cernobâl". "Eu nu susţin proiectul, dar cred că trebuie să se ofere răspunsuri concrete pentru această zonă", precizează social-democrata.

Corina Creţu observă că "mulţi şi-au schimbat de-a lungul timpului părerea" pe tema proiectului de la Roşia Montană: "Când noi am votat în 2010 iniţiativa pentru interzicerea totală a utilizării tehnologiilor din minerit pe bază de cianuri, cei de la PDL de pildă au votat pentru această rezoluţie. Cred că doamna (Monica) Macovei a făcut opinie separată faţă de ceilalţi".

Deputatul european se bucură "că se ajunge în Parlament, că se va dezbate, că oamenii vor putea afla direct de specialişti care sunt avantajele şi dezavantajele. Din punct de vedere al condiţiilor de mediu, e o chestiune destul de gravă. Au fost vreo 20 de accidente în ultimii zece ani în lume, deşi se dau asigurări că această tehnologie pe bază de cianuri nu este periculoasă, dar totuşi au fost aceste accidente".

 
Corina Creţu, intervievată de Cosmin Ruscior, despre Roşia Montană