Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ilie Sârbu, despre proiectul UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc: Este exclus!

PSD nu acceptă proiecte de genul celui propus de UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc. O spune la RFI liderul senatorilor social-democraţi, Ilie Sârbu. El precizează că subiectul nu a fost discutat până acum în coaliţie.

Ilie Sârbu este ferm: "Niciodată PSD-ul nu a acceptat acest gen de proiecte. Au mai fost, au mai fost discuţii în toate alianţele şi în toate coaliţiile. E un demers al colegilor noştri de la UDMR, pe care-l putem înţelege, din punctul lor de vedere, ca formaţiune politică ce reprezintă un anumit electorat, dar lucrul acesta nu se poate întâmpla, mai ales în modul în care se pun problemele. Este exclus!".

Liderul senatorilor PSD precizează că subiectul nu a fost discutat până acum în coaliţie: "Eu am participat la fiecare şedinţă a coaliţiei, se ţin chiar la mine în birou la Senat, la liderul grupului. Nu au adus în discuţie această problemă. Probabil că vor veni săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, nu e anunţată încă o şedinţă, au fost plecaţi mulţi în teritoriu cu prilejul deschiderii anului şcolar. Vom vedea care e situaţia. Aşa cum am găsit altă dată o cale de mijloc, de înţelegere, vom găsi şi de această dată".

Cum va vota PSD în Parlament? "Nu ştiu dacă vor ajunge cu legea în Parlament. N-am văzut încă, au depus-o, n-au depus-o, e în fază de proiect, de discuţie. O să vedem săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare", conchide Sârbu.

 
Ilie Sârbu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre proiectul UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc