
Politică
Guvernul francez: România şi Bulgaria nu îndeplinesc condiţiile pentru a intra în Schengen
default.png

Întrebare: Franţa se va opune aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen? Da sau nu?
Răspuns: Astăzi considerăm că România şi Bulgaria nu îndeplinesc condiţiile pentru a intra în Spaţiul Schengen.
Întrebare: Asta înseamnă că Franţa spune nu?
Răspuns: Da, Franţa spune nu, pentru că nu sunt reunite toate condiţiile, dar nu suntem singurii în situaţia asta.
Întrebare: Până acum aveam o îndoială. Dar înţeleg că asta e poziţia oficială. Franţa spune nu, în condiţiile actuale, unei aderari a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.
Răspuns: Absolut.
Poziţie în acord cu a preşedintelui şi a ministrului de Interne
Moderatorul pomeneşte în discuţie de declaraţiile de acum două zile a lui Manuel Valls, ministrul de Interne, afirmaţii din care nu reieşea clar dacă este o poziţie oficială sau nu. Ministrul Manuel Valls spunea, într-un interviu pentru France Inter, că nici măcar aderarea în etape a României nu a fost încă decisă.
“În privința dezbaterii pe Schengen, e vorba de deschiderea parțială a frontierelor, cea a spațiului aerian și nici asta nu s-a decis. Deschiderea ar fi una limitată care să ajute oamenii de afaceri. Asta dacă va fi decisă. Nu va avea alte consecințe. Dar această decizie nu este încă luată. Pentru că intrarea României și Bulgariei ar fi trebuit să facă cele două țări responsabile de supravegherea frontierelor externe ale Uniunii Europene. Asta presupune că cele două sunt pregătite să își asume această responsabilitate. Dar încă nu suntem acolo. Consider că înainte de a lua o asemenea decizie, trebuie rezolvate niște probleme în aceste țări și că trebuie rezolvată și problema de care vorbeam, cea a romilor din Franța”, spunea Manuel Valls.
Ulterior, liderul opoziţiei, Jean Francois Cope, i-a cerut preşedintelui Hollande să exprime clar poziţia Franţei faţă de acest subiect şi chiar sfătuia guvernul să se opună aderării României, la fel ca Germania şi Olanda.
În această dimineaţă, Europe1 relata că liderul de la Elysée sprijină declaraţiile făcute de ministrul său de Interne la adresa romilor. Şeful statului francez a reluat o parte din afirmaţiile făcute de Manuel Valls că a declarat, într-un cerc restrâns, că doar o mică parte dintre romi doresc într-adevăr să se integreze în Franţa. Mai mult, şi preşedinţia franceză ar fi de părere că România nu îndeplineşte condiţiile pentru a intra în Schengen.
Ce spunea premierul francez la Bucureşti?
Când a venit la Bucureşti, în luna iulie, premierul Jean Marc Ayrault avea o cu totul altă poziţie : "Franţa a acordat mereu o atenţie sporită intenţiei României, a guvernului român de a adera la spaţiul Schengen, însă, după cum ştiţi, apartenenţa la acest spaţiu presupune atât drepturi, cât şi obligaţii. Prin urmare, dacă se vrea avansarea negocierilor şi nu aşteptarea unei etape următoare, este nevoie de pragmatism. De aceea, Franţa a propus ca măsură imediată permiterea deschiderii frontierelor aeriene". Întrebat la Digi24 ce înseamnă "măsură imediată", el a răspuns că "în câteva luni" şi că îşi doreşte ca acest pas să fie făcut până la sfârşitul anului. El a arătat că "România este pregătită" pentru acest prim pas al aderării la Schengen datorită "eforturilor extraordinare făcute". Jean-Marc Ayrault a adăugat că "românii trebuie să primească un semn din partea Europei".
Poziţia României în dosarul Schengen
Premierul Victor Ponta consideră că nu există o legătură între aderarea României la Schengen şi minoritatea romă. El precizează că romii se află deja în statele Schengen, fără ca România să fie membră a acestui spaţiu.
"Legătura între romi şi Schengen nu există, pentru simplul motiv că România nu este acum membră a Spaţiului Schengen şi romii sunt acolo. Deci, nu există nici un fel de legătură, nici practică, cu atât mai puţin juridică", explică şeful Executivului.
În ceea ce priveşte poziţia autorităţilor franceze, Victor Ponta spune că prim-ministrul francez şi-a exprimat poziţia la Bucureşti, iar declaraţiile oficiale ale Guvernului de la Paris au fost confirmate de către ambasada Franţei la Bucureşti.
Guvernul României are responsabilitatea de a implementa strategia de integrare a romilor împreună cu oficialii Comisiei Europene şi face acest lucru, dorind să colaboreze în continuare cu autorităţile franceze în vederea combaterii eventualelor fapte infracţionale, mai afirmă premierul român.