Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Turcia ar putea să se implice în operațiunile împotriva organizației Statul Islamic

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat că țara sa ia în considerare o posibilă implicare militară în operațiunile împotriva organizației Statul Islamic. În același timp, Iranul anunță că va ataca jihadiştii pe teritoriul irakian dacă aceştia se apropie de frontieră.

Este necesară o acțiune terestră împotriva jihadiștilor, iar Turcia ar putea să se implice, spune Recep Tayyip Erdogan. În același timp, el atrage atenția că raidurile aeriene lansate de coaliția condusă de SUA sunt insuficiente, pentru neutralizarea acestei grupări fiind necesară, în opinia sa, intervenția cu trupe terestre.

Până acum, guvernul de la Ankara a evitat să se plaseze în prima linie a coaliției ce luptă împotriva oraganizației Statul Islamic, dar unii oficiali au declarat că Erdogan poartă negocieri cu privire la rolul pe care Turcia ar putea să-l joace.

”Logica prin care se presupune că Turcia nu va adopta o poziție militară este greșită”, a punctat șeful statului turc într-un interviu acordat cotidianului Hurriyet în avionul care-l aducea de la New York, unde a participat la Adunarea Generală a ONU.

El a confirmat totodată existența unor negocieri în cadrul cărora se examinează opțiunile militare, inclusiv o posibilă operațiune terestră, precum și modul în care Turcia s-ar putea implica. ”În urma repartizării responsabilităților, fiecare țară va primi o anumită misiune. Indiferent care va fi rolul Turciei, ea îl va juca”, a subliniat Erdogan, amintind că pe 2 octombrie parlamentul de la Ankara va fi convocat pentru a se pronunța prin vot asupra angajării militare a Turciei.

Referindu-se tot la aspectul militar, președintele Turciei a insistat că ”o astfel de organizație teroristă nu poate fi eliminată doar cu lovituri aeriene. Trupele terestre sunt complementare forțelor aeriene și ele formează împreună un tot unitar, iar acțiunea terestră este esențială”, a explicat Erdogan.

Vorbind despre una dintre modalitățile în care armata turcă s-ar putea angaja militar, Erdogan a dat exemplul concret al creării unei zone de securitate în nordul Siriei, ce va implica și o zonă de excludere aeriană, dacă se va încheia un acord internațional pentru constituirea unui astfel de spațiu unde se vor putea adăposti refugiații care fug din calea islamiștilor.

Iranul ar putea ataca islamiştii din Statul Islamic

Iranul va ataca jihadiştii din cadrul organizația Statul Islamic pe teritoriul irakian dacă aceştia se vor apropia de frontiera sa, a declarat comandantul forţelor terestre iraniene, citat de agenţia oficială Irna.

”Dacă gruparea teroristă Dech (acronimul în arabă al grupării Statul Islamic) se apropie de frontiera noastră, o vom ataca pe teritoriul irakian şi nu îi vom permite să se apropie de frontieră”, a declarat Ahmad Reza Pourdastan.

Organizația teroristă Statul Islamic controlează zone extinse din cinci provincii irakiene, între care şi Diyala, în est, la frontiera cu Iranul.

Statele Unite au lansat în august atacuri împotriva poziţiilor acesteia în Irak, şi mai recent în Siria, unde islamiştii şi-au consolidat poziţia pe fondul războiului civil, în cadrul unei coaliţii internaţionale.

Iranul şiit, aliat al guvernului irakian şi foarte ostil extremiştilor sunniţi din organizația Statul Islamic, a afirmat că a ajutat executivul de la Bagdad şi forţele kurde irakiene să lupte împotriva jihadiştilor. Teheranul a trimis arme şi consilieri militari.

”În prezent, unii dintre comandanţii noştri pe teren oferă consiliere Irakului şi armatei sale, precum şi Hezbollahului libanez”, a declarat generalul Gholam-Ali Rashid, adjunctul şefului Statului Major al forţelor armate, citat de site-ul Gardienilor Revoluţiei, Sepahnews.com.

Mişcarea şiită libaneză Hezbollah, la fel ca Iranul, este un aliat cu greutate al regimului sirian, iar ajutorul pe care îl acordă armatei este determinant pentru câştigarea controlului unor oraşe cucerite de rebeli.

Preşedintele iranian Hassan Rohani a declarat în cursul unei conferinţe de presă la New York, unde asista la Adunarea Generală a ONU, că ”fără ajutorul Iranului, Bagdadul ar fi fost poate astăzi în mâinile teroriştilor”.

El a criticat însă strategia Statelor Unite şi a aliaţilor lor afirmând că atacurile aeriene nu pot aduce ”stabilitate şi securitate în regiune”.

Iranul a denunţat şi raidurile militare din Siria, afirmând că este necesar acordul guvernului sirian pentru a desfăşura astfel de acţiuni în ţară. Președintele Rohani a afirmat, de asemenea, că trebuie ”întrerupte sursele de finanţare, de înarmare şi recrutare a grupărilor teroriste”. El le-a cerut, de asemenea, vecinilor Siriei să împiedice trecerea combatanţilor jihadişti către această ţară.

Oficialii iranieni acuză ţările arabe din Golful Persic, Turcia şi Statele Unite că au ajutat financiar şi militar grupările jihadiste precum Statul Islamic.