Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Manuel Valls îşi continuă la Londra turneul european de promovare a politicii sale

Premierul francez Manuel Valls este astăzi la Londra ca să-şi promoveze reformele puse în practică la el acasă. Liderul de la Paris se întâlneşte mai întâi cu comunitatea oamenilor de afaceri francezi după care se vede cu omologul său britanic David Cameron la 10 Downing Street. 

Manuel Valls prezintă la Londra politica de reforme pe care guvernul francez a pus-o în practică pentru a restabili competitivitatea, creşterea economică şi conturile publice ale Franţei.

Cu această ocazie premierul francez va sublinia însă şi necesitatea unei acţiuni concertate la nivel european pentru a relansa creşterea şi locurile de muncă prin intermediul unei politici de investiţii dinamice.

Cu alte cuvinte, cu ce s-a dus acum Valls la Londra, a fost şi la Berlin la cancelara Angela Merkel acum două săptămâni. În iulie aceaşi agendà de lucru o purtase primul ministru al Franţei şi la Madrid când s-a văzut cu omologul său spaniol Mariano Rajoy. Urmase Roma şi întâlnirea cu Matteo Renzi şi în curând va veni rândul Olandei şi al Luxembourgului să ia cunoştiinţă direct cu reformele franceze.

În fapt, liderul de la Paris face un soi de turneu de explicaţii şi convingere a partenerilor săi europeni despre ceeace se întâmplă în Hexagon. Deja la Berlin cu doamna Merkel întâlnirea lui Manuel Valls fusese destul de delicată.

Astăzi la Londra lucrurile se anunţă şi mai dificile având în vedere că premierul britanic este ţinut sub presiune atât de aripa eurosceptică a taberei sale conservatpare cât şi de partidul eurofob UKIP. Apoi, după cum reamintesc şi analiştii, recenta « french bashing » - ofensiva ironică anti-franceză – îşi are unul din fiefuri în Marea Britanie.