
Politică
Românii și bulgarii nu sunt bineveniți pe piața muncii în marile țări UE - sondaj
restrictii.jpg

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej
Un sondaj de opinie realizat în cele cinci state pentru cotidianul londonez Financial Times relevă și sprijinul de care se bucură o propunere britanică de limitare a drepturilor la alocații sociale pentru migranții europeni.
Ceva mai mult de jumătate din cei chestionați – 53% sunt în dezacord cu deschiderea totală a pieței muncii pentru români și bulgari.
Cea mai mare ostilitate în acest sens se manifestă în Marea Britanie – 64%, urmată de Franța – 63% și Germania – 58%. În Italia, unde românii au deja drept de muncă și Spania, care și-a închis piața muncii după ce o deschisese pentru români, această opoziție este de sub 40%.
O diferență relativ similară întâlnim și la gradul de dezaprobare pentru plata beneficiilor sociale migranților – 83% în Marea Britanie, 73% în Germania și 72% în Franța, pe când în Italia aceasta este de 66% și scade la 60% în Spania.
În plan politic, aceasta se traduce într-o intenție de vot pentru partide eurosceptice în alegerile europarlamentare de anul viitor care variază de la 25% în Marea Britanie și 22% în Franța, la 12% în Spania.
În sfârșit, nu e surprinzător faptul că britanicii sunt cei mai mulți care ar avea o opinie mai bună despre Uniunea Europeană dacă ar avea atribuții mai puține – 66%, în timp ce italienii sunt cei mai puțini – 44%.
Acest sondaj survine cu ceva mai mult de două luni înainte de deschiderea totală a pieței muncii pentru cetățenii României și Bulgariei, eveniment care a produs în Marea Britanie cel puțin o aprigă dezbatere.
Guvernul de la Londra dorește să obțină sprijinul altor state europene, în frunte cu Germania, în vederea limitării dreptului migranților europeni de a obține beneficii sociale în țările unde sunt rezidenți.
Săptămâna trecută, publicarea unui raport al Comisiei Europene în care se arăta că în Marea Britanie sunt peste 600000 de migranți inactivi proveniți din statele UE a declanșat o polemică între Bruxelles și Londra.
Comisia Europeană susține că migranții europeni cărora li se plătesc beneficii sociale în Marea Britanie nu sunt o problemă majoră, în timp ce guvernul susține contrariul.
De altfel, Comisia Europeană intenționează să acționeze guvernul britanic la Curtea Europeană de Justiție, întrucât Marea Britanie pune o condiție “a dreptului de rezidență” pentru acordarea unor beneficii sociale precum alocația de șomaj. Autoritățile europene susțin că o astfel de condiție este discriminatorie în raport cu cetățenii britanici cărora nu li se cere așa ceva.
Dar în climatul actual, în care partidele eurosceptice precum UKIP în Marea Britanie și Frontul Național în Franța au șanse să se claseze pe primul loc la europene în cele două țări, iar Alternativa pentru Germania are șanse de a trece pragul electoral de 5% cu prilejul aceluiași scrutin, ideea unei limitări la nivel european a acordării de beneficii sociale migranților capătă o atractivitate politică sporită.