Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Traian Băsescu: Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE între 1997 şi 2001

basescu.jpg

Traian Băsescu: Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE între 1997 şi 2001

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, la Realitatea TV, că premierul Victor Ponta a fost ofiţer acoperit al SIE în perioada 1997-2001. În acest context, şeful statului statului l-a acuzat pe fostul şef al SIE, Teodor Meleşcanu, candidat în alegerile prezidenţiale, că ar fi vulnerabilizat serviciul pe care l-a condus prin iniţierea unei hotărâri de guvern care îi viza pe foştii ofiţeri acoperiţi.

Şeful statului a spus că unul dintre candidaţi trebuie să recunoască că este ofiţer acoperit, pentru că altfel, "îi va rânji în faţă fostul şef". "Îi va rânji, când va fi preşedinte. Că îi rânjeşte acum, când este prim-ministru, încă mai merge", a continuat Băsescu.

"Victor Ponta trebuie să recunoască că în perioada 1997-2001 a fost ofiţer acoperit al SIE", a anunţat preşedintele, precizând că acest lucru arată şi "saltul lui".

"A fost, în perioada 1997-2001, ceea ce explică şi propulsarea lui de la Parchetul de la Judecătoria de sector direct în Parchetul General. Nu este nicio bombă, este o realitate pe care eu sunt gata să o demonstrez", a mai anunţat şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a prezentat, luni, la Realitatea TV, în sprijinul afirmaţiei că Victor Ponta a fost ofiţer SIE, o Hotărâre de Guvern, iniţiată de Teodor Meleşcanu şi semnată de premier, care extindea protecţia acordată ofiţerilor şi la cei care şi-au încetat raporturile cu Serviciul.

El a spus că această Hotărâre nu a trecut prin CSAT, cum ar fi trebuit, menţionând că dacă ar fi trecut, el ar fi respins-o. Preşedintele a menţionat că nu crede că această Hotărâre a trecut prin Guvern, menţionând că Meleşcanu a iniţiat-o şi apoi a fost semnată de premierul Ponta.

Băsescu a declarat că Meleşcanu a iniţiat o HG prin care a modificat o lege din timpul Guvernului Adrian Năstase, prin care a declasificat activităţile SIE, încălcând, totodată, Legea de funcţionare a Serviciului, pentru a-l acoperi pe premierul Victor Ponta.

El a explicat că HG a Guvernului Năstase aproba lista cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat din domeniul de activitate al SIE, care avea o anexă secretă, care nu a fost publicată niciodată.

Această HG prevedea la secrete de stat personalul SIE, "nu şi agenţii", a spus Băsescu.

Prin HG 223 din aprilie 2013, s-a făcut o extindere, devenind secret de stat "personalul din domeniul activităţii informative chiar şi după încetarea în orice mod a raporturilor de muncă sau de serviciu", a precizat Băsescu, adăugând că anexa nu a mai rămas secretă. În acest mod a fost încălcată Legea Serviciului, care prevede că "activitatea SIE are caracter de secret de stat".

Întrebat cine a iniţiat HG, Traian Băsescu a răspuns că a fost vorba despre Teodor Meleşcanu şi că apoi a fost actul a fost semnat de Victor Ponta. "Eu nici nu cred că a fost o discuţie în Guvern (...) Dar această Hotărâre înainte să ajungă în Guvern trebuia să treacă prin CSAT, pentru că CSAT aprobă clasificarea documentelor serviciilor de informaţii (...) Dacă ar fi fost adusă n-ar fi trecut de mine niciodată, cu acea extindere, la punctul 4 în care şi cei care nu mai lucrează rămân ascunşi toată viaţa lor. Nu se poate aşa ceva", a afirmat el.

Băsescu a spus că prin această hotărâre de guvern,  Teodor Meleşcanu şi Victor Ponta "au vulnerabilizat" SIE.

El a mai spus că această HG arată "intervenţia politicului în treaba Serviciilor". "Această Hotărâre n-ar fi trecut niciodată, pentru că ea listează toate activităţile secrete ale SIE", a spus Băsescu, care consideră că ce au făcut Meleşcanu şi Ponta este "ilegal". "Dacă aş fi un specialist – şi specialiştii au făcut-o deja, de la toate Serviciile - după activităţile secret de stat pe care le are SIE i-aş face şi organigrama", a explicat Băsescu, adăugând că cei doi "au vulnerabilizat un serviciu, au evitat CSAT".

Întrebat dacă Meleşcanu este complice la acest lucru, Băsescu a răspuns: "Total".

"Pe mine m-a deranjat cumplit jocul politic. Un om pe care l-am numit politic şi am avut încredere în domnul Meleşcanu. A ajuns să facă un astfel de joc, târâind în mod nedrept Serviciul într-o acţiune politică de dragul de a acoperi un politician, care la ora aia nici măcar nu mai era în Serviciul de Informaţii Externe. Eu nu sunt atât de supărat pe Victor Ponta, cât sunt supărat pe Meleşcanu, că a dat toate activităţile secret de stat, le-a pus în MO de dragul de a face acea extindere de la ofiţeri activi şi la rezervişti", a afirmat şeful statului.