Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Predoiu la RFI: Primarii corecți, loiali unor valori, au rămas cu noi

predoiu.jpg

Prim vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu

Un primar traseist nu este un om de încredere, afirmă la RFI prim vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu. El dă de înțeles că Alianța Creștin Liberală se poate dispensa de astfel de persoane. Astăzi este ultima zi în care aleşii locali mai pot să aleagă în ce formaţiune politică doresc să activeze pentru restul mandatului, potrivit  Ordonanței 55.

PSD este principalul beneficiar de pe urma ordonanței traseiștilor. Presa centrală scrie astăzi că aproximativ 300 de primari de la PNL și PDL au trecut în tabăra PSD-UNPR-PC.

“Nu avem, deocamdată, o cifră exactă dar mă îndoiesc că este un fenomen de amploare”, spune prim vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu la RFI.

“Ceea ce e important în viața unui partid este și calitatea membrilor și calitatea actului politic. Deci, dacă un primar a făcut acest pas, fie cedând presiunilor sau mergând după promisiunile Partidului Social Democrat, atunci e limpede că nu ne-am fi putut baza pe el. Și e limpede că ar fi afectat calitatea ACL. Ceea ce este important este că cei corecți, cei loiali unor valori, cei care vor o astfel de politică în România au rămas cu noi” explică Predoiu.

În opinia lui Predoiu, ordonanța privind migrația primarilor este prin ea însăși un test de caracter și de integritate politică.

“E un test pe care cei care au emis ordonanța l-au picat din start. Iar primarii care au rezistat presiunilor  PSD, care  a făcut echipe de presiune trimise în țară pentru a racola primari din opoziție, merită tot respectul nostru și mă înclin în fața lor. Este un test de probitate politică față de cetățeni pentru că, atunci când i-au ales, au avut în vedere și culoarea lor politică”.

Sper ca în viitor astfel de practici să dispară, a conchis Cătălin Predoiu.

PDL a rămas fără niciun primar în județul Buzău după ce ultimii trei pe care îi avea au migrat la PSD.  În Alba PSD a câştigat cinci primari, doi consilieri judeţeni şi 37 de consilieri locali. La Bistrița Năsăud PDL a pierdut jumătate din primari, iar PNL pe toţi, PSD are 35 de primari.

Ordonanţa care le permitea aleşilor locali să facă pasul în afara partidului de proveniență expiră în 17 octombrie.