Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Noua Comisie Europeană, validată de Parlament

juncker.jpg

Echipa condusă de Jean-Claude Juncker a fost validată de eurodeputați

Parlamentul European a aprobat Executivul comunitar condus de Jean-Claude Juncker, cu 423 de voturi "pentru", 209 voturi "împotrivă" şi 67 de abţineri. Echipa lui Juncker a dispus de sprijinul principalelor două grupuri politice din Parlamentul European, conservatorii de la PPE şi socialiştii.

Ce-l face pe Jean-Claude Juncker simpatic sau măcar interesant și ce îl diferențiază de colegii săi europeni care ne adorm cu poveștile lor? Juncker dă impresia  că spune lucrurilor pe nume și mai ales, are arta împachetării mesajelor. Un discurs al lui Juncker sau un simplu răspuns la o întrebare sunt adesea un deliciu. Dar ce se ascunde în spatele retoricii?

 

Primul președinte ales al Comisiei Europene din istoria comunitară, Jean-Claude Juncker , s-a născut in Marele Ducat al Luxemburgului, la Redange-sur Attert , în 1954. Studiile secundare le-a urmatt în Belgia iar pe cele universitare în Franța, la Strasbourg. Jurist de formație, avocat din 1980, Juncker nu a practicat niciodată această meserie.

Foarte tânar el a intrat în politică, fiind, în anii 70 una din speranțele Partidului Popular Creștin Social din Luxembourg.

La 28 de ani, el era secretar de stat în Minsterul Muncii, pentru a fi mai apoi minstrul muncii și ministru de finanțe. Din 1995, el a condus timp de aproape 19 ani guvernul luxemburghez iar din 2005 el a fost președinte al Eurogrupului pentru 8 ani.

Această carieră și prestanța sa socială, aerul său doct și înțelept l-au impus treptat pe scena europeană. Iar umorul său fin și retorica sa l-au consacrat pe această scenă.

Toate conferințele de presă de la Bruxelles de după reuniunile maraton ale Eurogrupului în plină criză financiară erau animate de spiritul lui Juncker, fie că ele se petreceau la miezul nopții sau la patru dimineața.

Concediindu-l odată pe Joachim Almunia, pe atunci comisar european al Economiei, de la o întâlnire cu presa, Juncker a pretins că acesta trebuie să plece pentru a-și lua consemnul de vot. A doua zi erau alegeri în Spania.

Citîndu-l de curând pe Charles De Gaulle în timpul unei dezbateri, Juncker a completat cu auto-ironie:" Nu știu ce mi-a venit să spun asta, nu oricine poate fi un De Gaulle".

Un european convins, mare adept al extinderii UE spre est și al extinderii NATO, Juncker a adus mereu susținerea Luxembourgului unor țări ca România, ale căror șanse uneori pareau să dispară. "Eu am crezut mereu în țara asta", îmi spunea Juncker la București în 2008, la Summitul NATO.

Fumător înverșunat și "bon vivant", el și-a atras și critici. Succesorul său la Eurogrup, olandezul  Jeroen Dijsselbloem a evocat spiritul de cafenea care domnea pe vremea lui Juncker la aceste reununi, cu țigări și whisky din belșug.

Ce-i drept, remarca venea după gafa făcută de Eurogrup privind Ciprul , apropo de care Juncker comentase: "A fost de ajuns să lipsesc eu odată, ca să apară  problemele".

Dar cine este de fapt Jean-Claude Juncker?

În spatele jovialității sale, se spune că s-ar ascunde un om autoritar , încăpățânat și ranchiunos. Juncker nu este omul compromisului și nu vrea să facă pe placul tuturor.

Ce-i drept, o parte din aceste zvonuri au fost confirmate de relația avută cu statele membre și cu Parlamentul European în ultimele luni de când el și-a construit echipa.

Daca în relația cu capitalele a mai făcut concesii de dragul de a obține candidaturi feminine pentru echipa sa, Juncker nu a cedat aproape niciunui capriciu al Parlamentului. El a rămas inflexibil la unele amenințări și a condus negocieri dure pentru mai toți membrii echipei până în ultimul moment.

Exemplul cel mai flagrant este felul în care el a impus o viziune pro europeană și poate chiar protecționistă în cadrul negocierilor Acordului de Liber Schimb cu SUA. Juncker a mers până la a se contrazice în public cu un membru al echipei sale în această privință. Polemica rămâne de altfel deschisă...

Juncker nu a vrut să aplece urechea spre posibilitatea unor noi extinderi a UE. Din fericire sau din păcate, considerînd că acum UE a ajuns la capacitatea sa maximă de absorbție, Juncker a decis că nicio altă țară nu va mai adera la UE în următorii cinci ani.

Și parcă pentru a face în ciudă, el a numit la capitolul energie, un spaniol ale cărui afaceri cu lumea petrolului nu sunt elucidate. Portofoliul economiei , taxării și vamelor i l-a dat unui francez care nu dovedise că se pricepe la acest dosar. Uniunea energetică i-a acordat-o unui leton, Justiția unei cehoaice, Fondurile regionale unei românce, Finanțele unui britanic...

La toate criticile primite cum că a lăsat lupul paznic la oi, Juncker a răspuns că portofoliile au fost acordate unor oameni, și nu țărilor din care ei provin.

De fapt, Juncker nu pare să aibă afinități cu niciunul din viitorii săi colaboratori, cu excepția olandezului Frans Timmermans, super vicepreședinte al echipei, mâna sa dreaptă și confidentul său.

Anii Juncker vor fi interesanți

Șantierele aflate în curs, printre care relansarea economiei și creerea uniunii energetice, sunt cu mult mai grele decât se crede iar Europa se află în pană de idei.

Mai mult, continentul reunit face față acum unui val fără precedent de euroscepticism și extremism , două fenomene periculoase, împotriva cărora Comisia Europeană va trebui să lupte.

"Suntem Europa ultimei șanse", spune Juncker fără oprire de câteva săptămâni. "Nu trebuie să o lăsăm să ne scape!", adaugă el și de data asta umorul îi lipsește, fața îi devine gravă și e chiar amenințător.

În acele momente, expresia feței îl trădează. Într-adevăr, Juncker a fost marcat de povestirile tatălui său, obligat să lupte de partea  Germaniei în Al Doilea Razboi Mondial. Suferințele acelei generații și spectrul trist al acelei Europei, sunt imagini pe care europeanul Juncker se teme să le vadă astăzi resuscitate.

 

1047