Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Jean-Claude Juncker şi puterea retoricii

juncker.jpg

Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene

Ce-l face pe Jean-Claude Juncker simpatic sau măcar interesant şi ce îl diferenţiază de colegii săi europeni care ne adorm cu poveştile lor? Juncker dă impresia de a spune lucrurilor pe nume şi mai ales, are arta ambalării mesajelor. Un discurs al lui Juncker sau un simplu răspuns la o întrebare sunt adesea un deliciu. Dar ce se ascunde în spatele retoricii?

Primul Preşedinte ales al Comisiei Europene din istoria comunitară, Jean-Claude Juncker, s-a născut în Marele Ducat al Luxemburgului, la Redange-sur Attert, în 1954. Studiile secundare le-a efectuat în Belgia iar pe cele universitare în Franţa, la Strasbourg. Jurist de formaţie, avocat din 1980, Juncker nu a practicat niciodată această meserie.

Foarte tânar el a intrat în politică, fiind, în anii 70 una din speranţele Partidului popular creştin social din Luxemburg.

La 28 de ani, el era Secretar de stat în Ministerul Muncii, pentru a fi mai apoi minstrul muncii şi ministru de finanţe. Din 1995, el a condus timp de aproape 19 ani guvernul luxemburghez iar din 2005 el a fost Preşedinte al Eurogrupului pentru 8 ani.

Această carieră şi prestanţa sa socială, aerul său doct şi înţelept l-au impus treptat pe scena europeană. Iar umorul său fin şi retorica sa l-au consacrat pe această scenă.

Toate conferinţele de presă de la Bruxelles de după reuniunile maraton ale Eurogrupului în plină criză financiară erau animate de spiritul lui Juncker, fie că ele se petreceau la miezul nopţii sau la patru dimineaţa.

Concediindu-l odată pe Joachim Almunia, pe atunci comisar european al economiei, de la o întâlnire cu presa, Juncker a pretins că acesta trebuie să plece pentru a-şi lua consemnul de vot. A doua zi erau alegeri în Spania.

Citându-l de curând pe Charles De Gaulle în timpul unei dezbateri, Juncker şi-a luat apoi seama şi cu auto-ironie a spus: "Nu ştiu ce mi-a venit să spun asta, nu oricine poate fi un De Gaulle".

Un european convins, mare adept al extinderii UE spre est şi al extinderii NATO, Juncker a adus mereu susţinerea Luxemburgului unor ţări ca România, ale căror şanse uneori păreau să dispară. "Eu am crezut mereu în ţara asta", îmi spunea Juncker la Bucureşti în 2008, la Summitul NATO.

Fumător înverşunat şi "bon vivant", el şi-a atras şi critici. Succesorul său la Eurogrup,olandezul  Jeroen Dijsselbloem a evocat spiritul de cafenea care domnea pe vremea lui Juncker la aceste reununi, cu ţigări şi whisky din belşug.

Ce-i drept, remarca venea după gafa făcută de Eurogrup privind Ciprul, apropo de care Juncker comentase: "A fost de ajuns să lipsesc eu o dată, ca să apară problemele".

Dar cine este de fapt Jean-Claude Juncker?

În spatele jovialităţii sale, se spune că s-ar ascunde un om autoritar, încăpăţânat şi ranchiunos. Juncker nu este omul compromisului şi nu vrea să facă pe placul tuturor.

Ce-i drept, o parte din aceste zvonuri au fost confirmate de relaţia avută cu statele membre şi cu Parlamentul European în ultimele luni de când el şi-a construit echipa.

Dacă în relaţia cu capitalele a mai facut concesii de dragul de a obţine candidaturi feminine pentru echipa sa, Juncker nu a cedat aproape niciunui capriciu al Parlamentului. El a rămas inflexibil la unele ameninţări şi a condus negocieri dure pentru mai toţi membrii echipei până în ultimul moment.

Exemplul cel mai flagrant este felul în care el a impus o viziune pro europeană şi poate chiar protecţionistă în cadrul negocierilor Acordului de Liber Schimb cu SUA. Juncker a mers până la a se contrazice în public cu un membru al echipei sale în această privinţă. Polemica rămâne de altfel deschisă...

Juncker nu a vrut sa aplece urechea spre posibilitatea unor noi extinderii a UE. Din fericire sau din păcate, considerând că acum UE a a juns la capacitatea sa maximă de absorbţie, Juncker a decis că nicio altă ţară nu va mai adera la UE în următorii cinci ani.

Şi parcă pentru a face în ciudă, el a numit la capitolul energie, un spaniol ale cărui afaceri cu lumea petrolului nu sunt elucidate. Portofoliul economiei, taxarii şi vămilor i l-a dat unui francez care nu dovedise că se pricepe la acest dosar. Uniunea energetică i-a acordat-o unui leton, Justiţia unei cehoaice, Fondurile regionale unei românce, Finanţele unui britanic...

La toate criticile primite cum că a lăsat lupul paznic la oi, Juncker a răspuns că portofoliile au fost acordate unor oameni, şi nu ţărilor din care ei provin.

De fapt, Juncker nu pare să aibă afinităţi cu niciunul din viitorii sai colaboratori, cu excepţia olandezului Frans Timmermans, super vicepreşedinte al echipei, mâna sa dreaptă şi confidentul său.

Anii Juncker vor fi interesanţi

Şantierele aflate în curs, printre care relansarea economiei şi creerea uniunii energetice, sunt cu mult mai grele decât se crede iar Europa se află în pană de idei.

Mai mult, continentul reunit face faţă acum unui val fără precedent de euroscepticism şi extremism, două fenomene periculoase, împotriva cărora Comisia Europeană va trebui să lupte.

"Suntem Europa ultimei şanse", spune Juncker fără oprire de câteva săptămâni. "Nu trebuie să o lăsăm să ne scape!", adaugă el şi de data asta umorul îi lipseşte, faţa îi devine gravă şi e chiar ameninţător.

În acele momente, expresia feţei îl trădează. Într-adevăr, Juncker a fost marcat de povestirile tatălui său, obligat să lupte de partea Germaniei în Al Doilea Război Mondial. Suferinţele acelei generaţii şi spectrul trist al acelei Europe, sunt imagini pe care europeanul Juncker se teme să le vadă astăzi resuscitate.

1387