Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Al-Qaida revendică asasinarea celor doi jurnalişti RFI în Mali

Organizaţia teroristă Al-Qaida în Magrebul Islamic (AQMI) a revendicat, miercuri, asasinarea celor doi jurnalişti francezi, în Mali. Informaţia a fost transmisă de agenţia mauritană Sahara Medias.

"Această operaţiune este o reacţie la crimele comise de Franţa împotriva poporului din Mali", precizează Al-Qaida în Magrebul Islamic într-un comunicat trimis agenţiei.

"Considerăm că asasinarea celor doi jurnalişti reprezintă factura minimă pe care preşedintele François Hollande şi poporul său trebuie să o plătească pentru această nouă cruciadă", declară organizaţia teroristă.

Potrivit RFI, agenţia mauritană Sahara Medias este bine informată în general cu activităţile grupurilor jihadiste care operează în zona Sahel. De altfel, agenţia a anunţat că a primit revendicarea printr-un email trimis de luptători loiali lui Abdelkrim al-Targui, un cunoscut comandant în zonă.

Ghislaine Dupont şi Claude Verlon, corespondenţi ai Radio France Internationale, au fost ucişi în oraşul Kidal, în nord-estul statului Mali. Ei au fost răpiţi şi la doar câteva ore ucişi după ce fuseseră capturaţi de o grupare islamistă. O crimă executată cu sânge rece, aşa au catalogat-o autorităţile de la Paris.