
Politică
Premierul Victor Ponta cere mai multe cabine de vot în străinătate
premierul_victor_ponta_cere_mai_multe_cabine_de_vot_in_strainatate.jpg

Măsurile vor fi dispuse marţi de Biroul Electoral Central. Ele vor viza eventuala creştere a numărului cabinelor de vot şi suplimentarea personalului din secţiile de vot şi consulate, a anunţat premierul la Ministerul de Externe, potrivit Mediafax.
Victor Ponta susţine că procedura de vot "antifraudă", care presupune completarea tuturor datelor şi un timp mediu de 6-7 minute este cea care a îngreunat votul pe finalul zilei în oraşe precum Paris, Londra, Munchen, Berlin, Viena şi în unele secţii din Republica Moldova.
Premierul anunţă că ambasadorii şi consulii României, precum şi preşedinţii secţiilor de votare din Franţa, Germania, Marea Britanie, Austria şi Moldova vor fi convocaţi vineri la Bucureşti, pentru un instructaj legat de noile decizii ale BEC.
Victor Ponta susţine că "pe 16 noiembrie, nici un cetăţean român care vrea să voteze nu va rămâne în afara secţiei de vot".
"Pe 16 seara, dacă va exista un singur cetăţean român în diaspora care vrea să voteze şi nu poate, da, toată echipa de conducere îşi va asuma responsabilitatea. Însă eu cred că în urma măsurilor pe care BEC le poate dispune mâine, vom avea în 16 noiembrie un vot, ca şi în Romania, de altfel, fără nici un fel de probleme", spune premierul.
În multe oraşe europene, mii de români s-au plâns că nu au putut vota, după ce au stat ore în şir la coadă.