Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Criza epocii în America văzută de un profesor la Universitatea Columbia (Exclusivitate RFI)

timwu.jpg

Tim Wu

Tim Wu este profesor de drept la Universitatea Columbia din New York, specializat pe anti-trust, drepturi de autor și telecomunicații. Contribuția sa juridică în acest din urmă domeniu este unanim recunoscută. El a pus în circulație conceptul de "neutralitate a Internet-ului" - devenit lege în 2010 - și a contribuit la conturarea spațiului legal care ghidează, pe plan internațional, telefonia mobilă, alocarea de spectru, comerțul virtual. În 2006, profesorul Wu a propus ideea "cenzurii ca obstrucționare a comerțului internațional",  idee utilizată un an mai târziu de Google în litigiul cu China privind cenzurarea Internet-ului.

Preocupările în domeniul cenzurii l-au dus pe profesorul Wu către libertatea de expresie și bazele sale constituționale. În octombrie 2014, Tim Wu a fost numit director al Centrului Poliak de Studiere a Libertății de Expresie de la facultatea de jurnalism a Universității Columbia, și a ținut, cu acest prilej, o incitantă prelegere, care a pornit de la scurta sa experiență de candidat politic.

Profesorul Wu a candidat anul acesta în preliminarele Democrate pentru postul de viceguvernator al statului New York obținând un foarte respectabil 41% în confruntarea cu guvernatorul în exercițiu, candidatul sistemului, Andrew Cuomo, reales la 4 noiembrie. O incursiune scurtă, o încercare cu degetul a apelor uneori tulburi ale politicii statale newyorkeze, și niște concluzii interesante în acest anotimp electoral atât în SUA cât și în România.

T.W: La această oră, în SUA, preferăm o definiție îngustă a corupției: bani contra altceva, așa numitul quid-pro-quo. Adevărul este că spectrul e mult mai larg, și deseori nu facem decât să LEGALIZĂM CORUPȚIA. Prin urmare, poți finanța cu sume enorme campania cuiva în schimbul unor favoruri, dar asta nu-i corupție; politicienilor li se promit slujbe plătite gras dacă ajută, când sunt în funcție, anumite companii, dar nu-i nimic corupt în asta. Noțiunea de corupție e concepută prea limitat, și ne alegem cu politicieni care nu sunt poate corupți de jure, dar sunt corupți de facto.

Rep: Ați vorbit despre "presiuni care viciază" atmosfera politică, despre un climat care deformează.

T.W: Majoritatea oamenilor nu prea știu cum își petrece timpul politicianul american mediu. Legislatorul, cel federal de pildă, e la telefon ore în șir, până la cinci pe zi, solicitând contribuții. În orele care i-au mai rămas, merge la întâlniri cu donatorii. Toată ziulica cere bani. Când principala sa îndeletnicire este să se roage de cei cu dare de mână, nu e cazul să ne mirăm că alesul nostru pune mai presus de toate interesele celor avuți, se gândește mai tot timpul la interesele donatorilor. Mediul în care există politicianul american este unul foarte ciudat. El devine, în esență, un negustor. Pe termen lung asta îi afectează caracterul, îl preface într-un ins care nu va servi interesul public.

Rep: Și cei care intră cu bune intenții sunt prinși în acest angrenaj perfect legal.

T.W: Cred că oameni de bună credință există în sistem, dar și ei tind să-și însușească repede regulile jocului. Își potrivesc pozițiile. Un exemplu personal în acest sens: când am candidat la postul de viceguvernator, am pus în prim plan chestiunea imigrației. Mi-a spus cineva că trebuie să mă gândesc cine-mi va da bani, că imigranții n-au. Climatul devine astfel nociv, politicienii învățând să se orienteze în direcția banilor. Treptat asta-i pervertește și pe cei inițial cinstiți. Apare și altceva. Mandatul parlamentar poate deveni o trambulină, o antecameră a unui post privat mai bănos. Se creează în acest mod o categorie pentru care oficiul public e doar o cale către o slujbă mai bună la particular. Sunt atrași spre politică indivizi de o calitate îndoielnică.

Rep: Într-un astfel de climat nici libertatea de expresie nu prea prosperă, și e vorba de o libertate fundamentală înscrisă în Constituție, un pilon al sistemului republican american.

T.W: Exemplul cel mai bun este că politicienii americani, cei newyorkezi, vorbesc deseori despre inegalitate, despre bogații care se îmbogățesc și săracii care sărăcesc continuu. Chestie serioasă, trebuie facut ceva. Dar toți, și Democrații cu asupra de măsură, se feresc să scoată un cuvințel negativ despre bănci. Tăcere. Motivul este, bineînțeles, că băncile sunt cele care donează bani, și cum ți-a ieșit pe gură ceva negativ, cum ți se taie fondurile. Ridici deci problema, dar te ferești să cauți soluția adevărată, care ar implica, în acest caz, taxarea suplimentară a băncilor care realizează profituri excesive. Când te avânți să combați inegalitatea, dar te ferești să ofensezi marile interese, ești prins automat în plin paradox. Rezultatul fiind că nu realizezi niciodată nimic.

Rep: Spuneați undeva, "sunt unii în Congres care se cred stăpâni atotputernici pentru că au un birou simandicos, dar în realitate sunt la cheremul altora. Pentru mine, asta nu înseamnă că ești stăpân, înseamnă că ești slugă".

T.W: Ideea sistemului american este că publicul trebuie să primeze asupra privatului. Aici este, cred, pericolul cel mai mare la adresa democrației americane. Nu vreun spectru al dictaturii, nu vreo tiranie, ci această putere privată a unui guvern invizibil. Guvernul pe care-l vezi la televizor, despre care citești în ziare, nu este cel real. Puterea adevărată, invizibilă, aparține în mare măsură donatorilor, celor care fac legea.

Rep: În conferința Poliak pe care ați ținut-o luna trecută, leitmotivul mi s-a părut accentul pe ceea ce numiți "virtuți publice", a căror ignorare păgubește societatea. John Adams, un părinte al națiunii pe care îl citați des, spunea, "singura temelie a unei republici este virtutea publică".

T.W: Republica americană, orice stat pe lumea asta, depinde în ultimă instanță de calitatea conducătorilor săi. Controlul exterior, mecanismele pe care societatea le activează pentru ameliorarea și responsabilizarea indivizilor, toate își au rostul lor, dar decisiv mi se pare controlul lăuntric. Mă refer aici nu la viața intimă, ci la virtuțile publice în sens clasic: plasarea interesului public deasupra celui particular, onestitatea, autodisciplina în exercitarea puterii, curajul care să-ți permită să rostești ce gândești. Am sentimentul că am cam pierdut aceste virtuți atât de importante la întemeierea republicii. Nu prea le mai considerăm importante, ne concentrăm parcă prea mult asupra virtuților personale. Ne pasă prea mult dacă un politician a călcat strâmb, dacă se droghează de pildă. Ar trebui să conteze virtuțile publice, atât de periclitate astăzi de tentații. Aceasta este criza epocii în America, și sper să găsim o ieșire într-un răstimp scurt.

Rep: Cum?

T.W: Soluția nu este simplă. Ar trebui selectați candidați mai buni, ar trebui asanat climatul politic. Influența banului trebuie limitată, pentru că banul este rădăcina răului.
 

profesorul Tim Wu intervievat de Radu Tudor