Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dobre: E posibil ca PNL să depună amendamente la legea descentralizării

dobre-e-posibil-pnl-depuna-amendamente-legea-descentralizarii.jpg

Guvernul îşi asumă răspunderea în faţa Parlamentului pe legea descentralizării.

Parlamentarii liberali ar putea depune amendamente la legea descentralizării, anunţă la RFI deputatul Victor Paul Dobre. Fostul ministru delegat pentru Administraţie precizează că asta nu înseamnă că liberalii sunt nemulţumiţi de actuala formă a documentului.

Pentru Victor Paul Dobre, legea descentralizării "e un pas înainte, un angajament pe care actuala coaliţie de guvernare şi-l respectă. Este o apropiere de cetăţean, de comunităţile locale, de judeţe a unor structuri care demult ar fi trebuit să ajungă acolo".

Întrebat dacă PNL va depune amendamente la legea descentralizării, deputatul liberal a răspuns: "Este posibil. Vom vedea în cursul după-amiezii, avem o întâlnire la ora 12, conducerea grupului parlamentar şi după aceea va fi şedinţa de grup şi este posibil să fie amendamente. Cred că întotdeauna e loc de propuneri de îmbunătăţire, dar în nici un caz nu punem în discuţie structura, pachetul instituţiilor care trec în subordinea consiliilor judeţene cu precădere".

Ce propune Victor Paul Dobre? "De exemplu, în ceea ce mă priveşte, mă gândeam că poate structuri de tipul Palatul Copiilor sau cluburile elevilor municipale să rămână la nivelul consiliilor locale şi nu la consiliile judeţene, adică nu se pune în discuţie problema descentralizării, ci nivelul la care ar putea merge", explică fostul ministru.

PDL a anunţat că va contesta legea descentralizării la Curtea Constituţională. Victor Paul Dobre crede că "recursul la Curtea Constituţională cred că metoda aceasta e dată şi de faptul că nu există posibilitatea de a introduce o moţiune de cenzură, care e o posibilitate când Guvernul îşi asumă responsabilitatea şi atunci e o cale de atac. Sper să nu fie blocată (legea la CC-n.r.) şi nu văd motive ca să fie blocată. Probabil că va exista un anumit inconvenient de timing, dar sper că va fi depăşit".

Amendamentele la legea descentralizării pot fi depuse până luni la ora 15. Guvernul îşi va asuma răspunderea pe această lege marţi în Parlament.

Victor Paul Dobre, intervievat de Cosmin Ruscior, despre legea descentralizării