Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sulfina Barbu: Măsurile luate la Pungeşti sunt exagerate şi antidemocratice

Constituirea unei zone speciale de siguranţă la Siliştea-Pungeşti este o măsură "extremă şi antidemocratică de restrângere a unor drepturi cetăţeneşti". O spune într-un interviu la RFI fostul ministru al Mediului, vicepreşedintele PDL, Sulfina Barbu. Ea cere USL-ului să dea explicaţii.

Pentru Sulfina Barbu, măsurile de securitate luate de autorităţi la Siliştea-Pungeşti, în judeţul Vaslui, pe fondul protestelor antişist, sunt exagerate: "Din păcate, consider că este o măsură antidemocratică şi este o măsură care excede cadrul legislativ pe care îl avem în acest moment. Este democratic ca cetăţenii să protesteze. USL-ul a avut la dispoziţie o perioadă lungă, în care trebuia să organizeze dezbateri publice, dezbateri în care să informeze cetăţenii de acolo din zonă, care sunt regulile, care sunt riscurile şi care sunt beneficiile explorării şi apoi a exploatării gazelor de şist. Deocamdată discutăm de explorare".

Vicepreşedintele PDL consideră că USL trebuie să dea explicaţii: "În condiţiile în care Guvernul vine cu astfel de măsuri extreme şi antidemocratice de restrângere, eu consider că discutăm de restrângerea unor drepturi cetăţeneşti. Când se instituie o astfel de zonă specială, în care forţele de ordine sunt într-un număr atât de mare, în care cetăţenii nu au voie să-şi exprime punctele de vedere democratic, este o restrângere a drepturilor cetăţeneşti, ceea ce este exagerat şi antidemocratic şi USL-ul trebuie să explice de ce a luat astfel de măsuri".

Poliţia Vaslui a constituit "zonă specială de siguranţă" în localităţile vasluiene Siliştea şi Pungeşti, în urma incidentelor care au avut loc în ultima perioadă în zona perimetrului deţinut de compania Chevron, numărul forţelor de ordine fiind suplimentat considerabil.

 
Sulfina Barbu, intervievată de Cosmin Ruscior, despre protestele de la Pungeşti şi constituirea zonei speciale de siguranţă