Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Anunţ surprinzător al preşedintelui Ucrainei

anunt_surprinzator_al_presedintelui_ucrainei.jpg

Preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici (Foto: Reuters/Gleb Garanich)

Preşedintele Viktor Ianukovici propune decretarea unei amnistii pentru protestatarii arestaţi în timpul manifestaţiilor de stradă din ultima perioadă de la Kiev. Anunţul vine înaintea unor negocieri cu Opoziţia, potrivit AFP.

"Voi propune să se acorde o amnistie. Să fie eliberaţi oamenii care au fost arestaţi (...) şi să terminăm cu conflictul", declară Viktor Ianukovici.

Liderii Opoziţiei ucrainene urmează să participe vineri la negocieri cu preşedintele Viktor Ianukovici, anunţă Oksana Zinovieva, o purtătoare de cuvânt a fostului campion mondial la box, Vitali Kliciko, liderul partidului de Opoziţie UDAR.

Uniunea Europeană a propus joi Kievului pregătirea unui plan pentru implementarea unui eventual acord de asociere. Condiţia ar fi ca Ucraina să-şi asume angajamentul "clar" de semnare a acordului.

"Pe baza unui angajament clar al Ucrainei de semnare a acestui acord, pregătim o foaie de parcurs pentru implementarea documentului", precizează comisarul UE pentru Politici de Vecinătate, Stefan Füle, după întâlnirea de la Bruxelles cu vicepremierul ucrainean, Serghei Arbuzov.