Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Probleme cu justiţia pentru fostul ministru Claude Guéant

Fostul ministru francez de Interne, Claude Guéant, a fost reţinut de Poliţie. El este anchetat în cadrul unei investigaţii asupra unor prime în numerar, în perioada 2002-2004, pe când era directorul de cabinet al lui Nicolas Sarkozy, pe atunci ministru de Interne.

Parchetul Parisului a deschis la jumătatea lunii iunie o anchetă preliminară în acest caz. Concret, potrivit unui raport de inspecţie, suma de aproximativ o sută de mii de euro pe lună, prevăzută drept "cheltuieli de anchetă şi supraveghere" ale poliţiştilor, i-a fost "înmânată" la vremea respectivă lui Claude Guéant.

Anturajul lui Guéant a susţinut atunci că aceste sume nu îi erau destinate, ci erau folosite pentru un sistem de "recompensare" a unor poliţişti însărcinaţi cu protecţia ministrului Sarkozy.

După ce a fost directorul de cabinet al ministrului Sarkozy, Guéant a fost numit ministru de Interne, în 2011.

Fostul director general al Poliţiei franceze, Michel Gaudin, a fost de asemenea arestat preventiv în acest dosar.

Arestul preventiv poate dura 24 de ore şi poate fi prelungit o singură dată, pentru încă 24 de ore.