Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Politica și drepturile omului. Pot conviețui sau se exclud reciproc? (Exclusivitate RFI)

echipa_e-team.jpg

Echipa E-team: anchetare, documentare, schimbare

Katy Chevigny, realizatoare de filme documentare, are ca subiect predilect intersecţia politicului cu drepturile omului,  dreptul la vot (în ZIUA ALEGERILOR, care a rulat în 2007) sau dreptul la reprezentare legală corectă în TERMENUL,  o peliculă despre pedeapsa capitală apărut pe ecrane trei ani mai devreme.

Noul film al lui Katy Chevigny, cu titlul original E-TEAM şi difuzat de Netflix, este în continuarea preocupărilor sale. Ce diferă este scara, impactul. Dacă în TERMENUL era vorba despre abuzurile care au dus, într-un singur stat american, Illinois, la condamnarea la moarte a unor nevinovaţi, E-TEAM are în centru impactul unei organizaţii cu sediul la New York, cu filiale în peste 70 de ţări, şi cu un impact planetar.

K.C: Misiunea ECHIPEI DE URGENŢE, parte integrantă a organizaţiei  HUMAN RIGHTS WATCH (Observatorul Drepturilor Omului), poate fi rezumată în trei cuvinte: anchetare, documentare, schimbare.  Pentru ca acest grup să aibă impact, este nevoie de o relaţie bună cu mass- media, şi de un raport eficient cu autorităţile, cu forurile guvernamentale. Toţi membrii echipei de urgenţe au talentul de a-şi argumenta cazul în sfera mediatică. Ei apar frecvent în programe de ştiri, fapt pe care l-am ilustrat şi în film.  Fragmente din emisiuni de actualităţi arată cât de des sunt solicitaţi activiştii să apară la radio sau televiziune. Astfel sunt puse în circulaţie informaţii care pot influenţa opinia publică şi factorii decizionali. Presiunea asupra guvernelor este un fenomen complex, un amestec bine dozat de precauţie şi claritate. O componentă a acestei abordări este critica răspicată a unei poziţii oficiale,  acel "name and shame","semnalează şi provoacă un sentiment de ruşine", efectul scontat fiind să faci de ruşine statele în cauză pentru a provoca o schimbare de atitudine. Am arătat ceva din această tactică în secvenţele din Rusia, în care Anna este văzută criticând, în foruri publice, acţiunile lui Putin în Siria. 

Rep: Anna la care vă refereaţi este Anna Neistat, aflată în centrul cvartetului de activişti portretizaţi în film, cvartet din care mai fac parte soţul ei, Ole Solvang, Fred Abrahams care are o confruntare memorabilă cu Milosevic, aflat în boxa acuzaţilor la Haga, şi Peter Boukaert, expert în armamente bazat în Elveţia, ale cărui probe privind folosirea armei chimice de către regimul dictatorial de la Damasc au avut un efect enorm pe plan internaţional. Să revenim însă la Anna Neistat, în multe privinţe personajul principal al filmului.

K.C: Anna Neistat este o persoană uimitoare şi a fost un privilegiu pentru mine şi co-regizorul Ross Kauffman s-o urmărim în acţiune, să ne aflăm o lungă perioadă de timp în mediul ei familial, s-o cunoaştem îndeaproape. Un aspect care ne-a interesat la ea, care m-a interesat pe mine personal, a fost că o femeie acceptă riscurile acestei meserii. În ECHIPA DE URGENŢE erau numai barbati, şi cot la cot cu ei era Anna, care ieşea în evidenţă şi pentru că este capabilă şi puternică. Acest melanj de curaj, inteligenţă, onestitate şi feminitate stârneşte interes şi crează un personaj de film extrem de interesant. 

Rep: Nu aţi fi putut contura acest personaj fără accesul fără precedent pe care l-aţi avut, în locuinţele celor patru activişti, în şedinţele de coordonare, din New York, ale organizaţiei HUMAN RIGHTS WATCH, şi bineînţeles, la un număr de deplasări pe teren în Siria şi Libia.

K.C: Accesul pe care l-am avut a fost unul dintre factorii care a facut filmul posibil.  Până la noi, OBSERVATORUL DREPTURILOR OMULUI nu îngăduise niciodată documentariştilor independenţi să filmeze activitatea organizaţiei. Ne-au dat nouă voie,  mie şi lui Ross Kauffman,  pentru că au fost convinşi că vom fi la înălţimea subiectului.  Motivul fiind că mai făcusem filme centrate pe drepturile omului.  Faptul acesta, de a putea înfăţişa pentru prima oară o muncă pe care o ştiam extraordinară,  a fost în acelaşi timp atracţie şi povară, povara obligaţiei de a lucra din greu, de a face tot ce ne-a stat în putere pentru a duce proiectul la bun sfârşit.

Rep: În final, acest proiect a însemnat, îmi imaginez, sute de ore de video.  Unele dintre secvenţe, cum este cea a trecerii frontierei dintre Turcia şi Siria, au o imediateţe extraordinară.  Stilul este diferit, chiar şi vocile operatorilor care se aud din când în când. Cine a filmat? 

K.C: Am adunat 350 de ore de înregistrări originale. Am avut trei operatori de imagine, mai întâi Ross Kauffman, care a fost şi regizorul de imagine, apoi o tânăra, Rachel Beth Anderson, căreia i se datorează o bună parte a secvenţelor din Siria, şi James Foley, care a filmat majoritatea scenelor din Libia. Am apelat de asemenea la imagini de arhivă, pe care regizorul de montaj, David Teague, le-a integrat în film, împletind cu măiestrie firele unei drame cu multe personaje şi decoruri multiple pe multiple continente, o naraţiune coerentă despre ce-i mână, ce-i motivează pe aceşti activişti, despre importanţa investigaţiilor în care sunt angajaţi.  Aceasta este întrebarea fundamentală pe care o pune filmul.

Rep: A face lumină, asta pare să-i motiveze, pentru că, așa cum spune Fred Abrahams, "în întuneric au loc abuzurile". Au, de asemenea, acești activiști, o voință aproape irațională de a depune mărturie, de a fi la fața locului cu orice risc. Anna, gravidă, nu ezită să meargă cu mașină condusă de soțul ei la Azaz, lângă Aleppo, pentru a documenta încă o atrocitate comisă de forțele loialiste siriene. Remarcabilă mi s-a părut, în film, tensiunea umanizantă care există între spațiul intim al eroilor (Abrahams la Berlin, soții Solvang în apartamentul lor de la Paris,  Bouckaert la ferma sa de lângă Geneva) și rolul lor public pe cele mai periculoase scene de conflict, din fosta Iugoslavie până-n Libia și Siria. Sarcina Annei Neistat leagă emoționant cele două sfere în tensiune ale filmului. 

K.C: S-a întâmplat că Ross filma în Siria când Anna mărturisește că este gravidă. Mai târziu, când  am aflat că pleacă încă o dată în Siria, ne-am dus intenționat să filmăm.  Întreaga narațiune secundară a dorinței ei de a deveni mamă a doua oară - când am început filmările era deja mama unui  băiat de 11 ani - a fost deosebit de  interesantă pentru noi. A fost pur și simplu un noroc că Ross era  la Paris când Anna a intrat în travaliu,  și așa am putut fi prezenți la nașterea copilului.

Rep: O scenă emoționantă este cea în care Anna, gravidă, asculta mărturia unei mame siriene care și-a văzut doi fii executați de soldații lui Assad.  Nimic pe fața Annei nu trădează emoția, e de un profesionalism și auto-control desăvârșit, dar această emoție, amplificată din acest motiv,  devine copleșitoare pentru spectator.  Fred și Peter au și ei copii, ceea ce conferă implicării lor o încărcătură simbolică remarcabilă. 

K.C: În perioada când am lucrat la acest film, fiecare dintre noi am avut copii. Ross a avut un băiat, eu o fetiță.  Toți membrii  Echipei de Urgențe  au copii.  În timp ce lucram,  noi ca documentariști, ei ca anchetatori concentrați pe încălcarea drepturilor omului, aveam, fiecare în parte, răspunderea pentru propriile noastre familii.  Acest fapt ne-a colorat atitudinea și perspectiva.  Pentru mine, faptul că am devenit mama în timpul realizarii acestui film a fost, fără îndoială, un lucru foarte interesant. Cu toții suntem responsabili pentru  ce li se întâmplă celorlalți, străinilor,  și a deveni conștient de conexiunea între grija pentru propria noastră familie și preocuparea față de copiii și familiile altora este,  cred, saltul mental necesar pe care ființa umană trebuie să-l facă pentru a putea crea o lume mai bună.  Acesta este subtextul filmului, această legătură între familia proprie și responsabilitatea pentru soarta semenilor noștri.

 

 

Katy Chevigny intervievată de corespondentul RFI în SUA Radu Tudor