Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Attila Korodi la RFI: UDMR nu poate accepta modificările propuse la Codul Penal

Attila Korodi UDMR modificari Cod Penal.jpg

Attila Korodi critică modificările propuse de PSD la Codul Penal şi cel de Procedură Penală (Foto: arhivă RFI)
Attila Korodi critică modificările propuse de PSD la Codul Penal şi cel de Procedură Penală (Foto: arhivă RFI)

Codul Penal şi cel de Procedură Penală vor fi bulversate de modificările propuse de parlamentarii PSD, spune la RFI liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi.

În opinia lui Attila Korodi, propunerile PSD la Codul Penal şi cel de Procedură Penală nu pot fi susţinute de UDMR: „Sunt enumerate acolo modificări care nu au cum să fie acceptate de către noi, pentru că bulversează de tot Codul Penal şi Codul de Procedură Penală şi sper ca şi PSD-ul să se gândească în acelaşi sens, în sensul că indiferent că au fost propuneri făcute de câteva zeci de parlamentari, dar dacă acelea nu sunt acceptate, atunci nu trebuie susţinute. Noi nu vom susţine”.

„Când am văzut şi informaţiile cu privire la pragul de 200 de mii de euro, ne-am exprimat foarte ferm poziţia: nu, n-avem cum să susţinem astfel de modificări, pentru că tot ce s-a întâmplat până acum a fost bine, tot ce înseamnă redimensionarea, reaşezarea, reechilibrarea sistemului judiciar, dar când vorbim de Codul de Procedură Penală şi Codul Penal, lucrurile deja trebuie să intre într-un făgaş mult mai lent şi cu abordări mult mai serioase şi cu o perioadă de gândire asupra acestor propuneri mult mai largă”, consideră deputatul UDMR.

338