Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Germania în 2018

previziuni_germania.jpg

Berlin, Potsdamer Platz
Image source: 
William Totok

Angela Merkel va prelua conducerea unui viitor guvern de coaliţie. Nu există garanţii pentru stabilitatea politică a viitorului executiv de la Berlin şi nici certitudinea că Merkel va rezista patru ani în fruntea unei alianţe fragile.

La întrebarea dacă pînă la Crăciun Germania va avea un nou guvern, Angela Merkel a răspuns imediat după elegerile generale din septembrie, că ea, în general, e optimistă. Cu alte cuvinte, cancelara şi-a exprimat atunci speranţa că va reuşi încă în 2017 să formeze o alianţă guvernamentală stabilă.

Mai toţi analiştii politici au fost şi sînt mai puţin optimişti. Cei mai pesimişti dintre ei chiar sînt de părere că negocierile între reprezentanţii Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Uniunii Creştin-Sociale – bavareze (CSU) şi Partidul Social-Democrat (SPD) ar putea să se prelungească pînă-n aprilie sau chiar mai 2018.

Oricum, în ceea ce priveşte complicaţiile privind formarea unei coaliţii, situaţia actuală din Germania constitituie o premieră. O premieră, fiindcă, din 1949, anul naşterii al Republicii Federale, nu s-a mai întîmplat niciodată ca formarea unei alianţe să dureze atît mult.

Asupra componenţei viitorului guvern, dar şi asupra viitorului politic al cancelarei planează incertitudinea. Nimeni nu poate prezice dacă, în final, Germania va fi guvernată de o mare coaliţie, formată din conservatori şi social-democraţi, sau dacă alianţa va fi doar una de „cooperare”, precum au propus social-democraţii.

Coaliţia de cooperare ar presupune ca partenerii să renunţe la anumite puncte din programele lor electorale, iar anumite măsuri controversate să fie dezbătute exclusiv în parlament şi nu în guvern. Formula social-democraţilor a şi fost respinsă de către bavarezi. Preşedinta grupului parlamentar social-democrat, Andrea Nahles, a spus că SPD-ul nu se „aruncă cu drapele fluturînde în braţele CDU-ului”. Tot ea a spus că social-democraţii consideră alegerile anticipate drept cea mai proastă soluţia de ieşire din impas.

Indiferent, cum se vor termina negocierile între conservatori şi social-democraţi, în 2018 se va instala la Berlin un nou guvern federal.

Poziţia Angelei Merkel este slăbită. Chiar dacă va prelua ea conducerea viitorului guvern, nimeni nu poate să ştie dacă va rezista în această funcţie pînă la sfîrşitul mandatului.

Pe lîngă presiunile interne, venite din partea propriului partid şi din partea potenţialului aliat social-democrat, Angela Merkel va trebui să facă faţă şi celor externe. În vizorul criticilor din afară se află politica ei europeană şi refuzul ei de ermetizare a frontierelor, adică de a împiedeca cu forţă poliţienească dreptul unor persoane persecutate de a cere protecţie în Uniunea Europeană. Pe lîngă ţările din grupul de la Vişegrad, în care regimul „iliberal” al lui Orbán din Ungaria este cel mai vocal contestatar al politicii migraţioniste a cancelarei, a apărut acum şi noua coaliţie de dreapta din Austria, formată din creştin-democaţii Partidului Popular Austriac (ÖVP) şi naţionaliştii-autoritari din Partidul aşa-zis Liberal (Freiheitliche Partei Österreichs – FPÖ – freiheitlich este cuvîntul neoaş german pentru „liberal”), condusă de Sebastian Kurz (ÖVP). Chiar dacă această coaliţie a decis să nu urmeze linia tradiţională a naţionaliştilor, care au pledat pentru ieşirea ţării din UE, guvernul de la Viena se va apropia într-un mod vizibil de scepticismul european asumat de către ţările grupului de la Vişegrad. Nu trebuie subapreciat nici faptul că naţionaliştii-autoritari vor prelua de acum încole internele. În Parlamentul European ei continuă să facă parte din grupul euroscepticilor (Europa libertăţii şi democraţiei directe – ELDD) alături de Frontul Naţional din Franţa, de Partidul Libertăţii din Olanda sau de Alternativa pentru Germania (AfD). Între Alternativa pentru Germania (AfD), care a devenit cea de-a treia forţă parlamentară din Bundestag, şi cele naţionaliste menţionate există mai mult puncte programatice convergente decît simple afinităţi elective. Merkel şi preşedintele francez Macron vor încerca să facă front comun şi să neutralizeze asaltul forţelor autoritar-naţionaliste. Dar creşterea influenţei formaţiunilor „anti-sistem” nu va trece pe lîngă viitorul cabinet Merkel, fără a lăsa urme.

Ascultă AICI corespondența de la Berlin
1207