Trump nu este un accident politic, ci un produs 100% american

Kurt Anderson a publicat anul trecut, la RANDOM HOUSE, o carte-eveniment prin stil și substanță, FANTASYLAND (Țara Fanteziilor), care poartă subtitlul HOW AMERICA WENT HAYWIRE (Cum a Luat-o America Razna) și care-și propune să traseze o linie de continuitate istorică între momentul originar, al sosirii primilor albi în Lumea Nouă, și prezentul trumpian.

Trecutul e, pentru Kurt Andersen, prezent în fiecare fibră a realității contemporane. Trump e în cei - întâi descălecători albi -  care trăiau "într-o mitologie auto-generată", are un nucleu dur de sprijinitori nu mai puțin fanatici și creduli decât cei care l-au urmat pe Joseph Smith în improbabila aventură a Mormonismului, are acea detașare de realitate și gust al spectacolului manifeste în personaje ale unui univers religios tipic american precum, în secolul al XIX-lea, Charles Finney, William Miller și alții. Trump este de asemenea, cum va explica Kurt Andersen în partea a doua a interviului, produsul unor constante ale culturii americane, constante care oferă tot atâtea chei de lectură a tragicomediei politice actuale.

Kurt Andersen: Cea mai importantă cheie de înțelegere, argumentez în carte, este că elemente ale caracterului național, în noi de la începuturi, au metastazat incontrolabil în ultimele câteva secole, și în special în ultimele câteva decenii.  Donald Trump a beneficiat de acest fapt, devenind un soi de avatar al acestor elemente, caracteristici. Care sunt ele?  Un anti-elitism extrem, care pe latura cea mai negativă se manifestă printr-un impuls anti-expertiză, anti-știință, anti-intelectualist, și un individualism exacerbat, care când scapă de sub control ne oferă delirul armelor de foc și alte daruri otrăvite. Să adăugăm marea invenție americană a imersiunii în varii forme de divertisment și spectacol, cu estomparea granițelor dintre acestea și realitate. În doze moderate, și cu distincțiile de rigoare între ficțiune și realitate, e-n ordine. În vremea din urmă aceste distincții au dispărut, și pe acest fundal  a venit Donald Trump, care în felul său instinctiv a profitat de toate aceste condiții pre-existente pentru a deveni lordul Fantazilandei și președintele Statelor Unite.

Reporter: Scrieți că "America a fost întemeiată de oameni opaci la adevăr, în orice caz convinși că adevarul LOR este singurul." Cine, ce au fost aceste personaje ale colonizării albe, personaje pe care le etichetați  "Virginieni împătimiți de aur și Puritani împătimiți de D-zeu"?

Kurt Andersen: Am uitat, sau poate n-am învățat, că Pelerinii și Puritanii, au fost o facțiune extremă a unei facțiuni cam extreme a noii religii numită Protestantism. Da, căutau libertate religioasă, dar erau, categoric, niște extremiști religioși de modă veche, practicând în rit medieval pe cale de dispariție în acea epoca. La nord au vrut să întemeieze Noul Ierusalim, noul Sion, în așteptarea întoarcerii iminente a lui Isus, iar la sud, în pofida tuturor evidențelor, dovezilor contrare și a 20 de ani de eșecuri, au crezut că se vor îmbogăți peste noapte cu aurul găsit în Virginia. În sud au crezut deci că-i așteaptă El Dorado, în nord Grădina Raiului: două forme diferite ale credinței absolute în ne-dovedibil și ne-adevărat, care a fost o trăsătură distinctivă a primilor coloniști europeni, englezi.

Reporter: Îl citați pe de Tocqueville, care scria că "nebunia religioasă este foarte răspândită în America". Există vreo legătură între această "nebunie religioasă" și nebunia politică la care părem să fim martori astăzi?

Kurt Andersen: Asta se petrecea bineînțeles în 1831, când politica noastră nu era atât de trăznită ca astăzi, deși era și aceea o epocă de excese, epoca președintelui Jackson, care este o altă cheie de înțelegere a prezentului. Legătura directă însă între politica extremă, în opinia mea dementă, și religie, e relativ recentă. Ea nu exista până-n ultimele câteva decenii,  când neo-Protestantismul nostru a devenit sinonim cu o politică de extrema-dreaptă. Faptul că partidul Republican a devenit, în ultimii 25 de ani, fățiș creștin, alb-creștin, este un factor nou. Nu încape însă îndoiala că înclinația de a crede în ficțiuni, în fantezii supranaturale - pe care o asociem congregațiilor numite Evanghelice, fundamentaliste - se poate lesne transmuta în politic, cu îmbrățișarea unor teorii fantasmagorice cum ar fi că ONU e pe cale să invadeze SUA, sau că schimbarea climatică nu există. Teoriile fantezist-conspiraționiste și fanteziile religioase sunt clar, în cazul nostru, congruente.

Reporter: În fascinanta galerie a evangheliștilor, predicatorilor și misionarilor care "trăiesc" în cartea Dvs., am găsit un ecou contemporan în figura lui George Whitefield. Scrieți despre el:  "convingerile sale și ale prozeliților săi erau întărite, validate de refuzul majorității de a-i accepta".  Pare familiar?

Kurt Andersen: Pare foarte familiar. Whitefield e un personaj interesant. Nu știam nimic despre el;  ca majoritatea americanilor, nici nu cred că auzisem de el.  A fost însă un remarcabil pionier al creștinismului evanghelic. Încă mai interesant, și mai legat de prezentul tele-evangheliștilor și președintelui Trump, el a fost un mare actor, care nu se limita la predici gen “trăiți virtuos sau vă paște iadul”, ci interpreta scene biblice, juca roluri, Hristos, apostolii, fecioara Maria. Era ceva nou, care a devenit o formă foarte americană de creștinism, un melanj de religie și spectacol. Da, a existat de la început în America această formă distinctă de Protestantism a drept-credincioșilor extremi, formă care n-a dispărut niciodată, dar care abia la mijlocul și sfârșitul secolului trecut a revenit, după sute de ani, la poziția pe care o ocupa la începuturi. Ea ritmează astfel istoria Americii: dominantă în secolele XVI—XVII, versiune minoritară a Creștinismului apoi, și iarăși dominantă din anii 1950—60—70 până-n zilele noastre.

Toate interviurile realizate de corespondentul RFI în SUA, Radu Tudor: http://www.rfi.ro/tag/interviu-sua