Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


50.000 de greci, în stradă împotriva Macedoniei

greece.jpg

Primăria Capitalei trimite 1.000 de pensionari în tabără de 8 zile în Grecia
Image source: 
www.freeworldmaps.net

Manifestație de amploare, duminică, în grecia. Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi cerând scoaterea numelui Macedonia din denumirea ţării vecine. În paralel, NATO a îndemnat Macedonia să-şi reglementeze rapid diferendul cu Grecia.

Naţionaliştii greci care se opun menţinerii numelui Macedonia în denumirea ţării vecine au manifestat la Salonic, în contextul în care Atena şi Skopje fac eforturi pentru a se ajunge la un compromis, relatează AFP.

Grupuri naţionaliste, multe de extremă dreapta, cum este partidul neonazist Zori Aurii, preoţi şi delegaţii din diaspora au făcut apel ca grecii să participe la protest.

Conform poliţiei, s-au strâns aproximativ 50.000 de persoane, o cifră care depăşeşte estimările presei, care erau de aproximativ 30.000 de persoane.

În acest context, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat Macedonia să-şi reglementeze diferendul cu Grecia care opune cele două ţări de peste 25 de ani şi care nu i-a permis până acum aderarea la Alianţa Nord-Atlantică. "Uşa NATO este deschisă pentru noi membri", a adăugat oficialul.

Tentativele Macedoniei de a fi inclusă în NATO şi în Uniunea Europeană au fost blocate până acum de Grecia, care susţine că numele Macedonia poate duce la revendicarea de către ţara vecină a regiunii din nord a Greciei care poartă acelaşi nume, zonă în care se află Salonicul.

Până la soluţionarea disputei, Atena a fost de acord ca ţara vecină să se numească Fosta Republică Iugoslavă Macedonia. Discuţii între reprezentanţi ai celor două ţări, mediate de un diplomat ONU, nu au dus până acum la rezultate concrete.