Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Eugen Tomac: PMP va vota împotriva Guvernului. Dăncilă reprezintă profilul mediocrităţii în politică

Eugen Tomac presedinte PMP tensiuni PSD ALDE.jpg

Sursa foto: Facebook/Eugen Tomac
Sursa foto: Facebook/Eugen Tomac

Partidul Mişcarea Populară (PMP) va vota în mod clar împotriva Guvernului Dăncilă în Parlament. O spune la RFI preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac, care consideră că preşedintele Klaus Iohannis avea alte opţiuni pentru desemnarea premierului.

În opinia lui Eugen Tomac, „preşedintele avea prima opţiune în care putea să le spună celor din PSD am analizat CV-ul propus, cred că pentru stabilitatea României şi pentru credibilitatea ţării ar trebui să vă gândiţi la o persoană cu mai multă experienţă în Executiv, pentru că doamna Dăncilă nu a lucrat o zi în aparatul central de stat şi nu ştie cum funcţionează instituţiile, care sunt vulnerabilităţile lor (...). A doua opţiune era să propună un premier din sânul partidelor de Opoziţie şi în mod clar vă asigurăm că dacă PNL-ul ar fi venit cu o propunere de premier, PMP-ul ar fi votat-o fără nici o reţinere”.

Cum va vota PMP? „În mod clar, vom vota împotriva actualului Guvern, pe care-l va propune PSD săptămâna viitoare. Doamna Dăncilă reprezintă profilul mediocrităţii în politică şi este un semnal foarte prost dat către societate şi inclusiv către membrii PSD. Deci suntem categoric împotriva Cabinetului pe care-l va prezenta PSD-ul zilele următoare”, declară el.

Eugen Tomac, despre viitorul Guvern Dăncilă