Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Violoncelista de la Auschwitz

lasker-wallfisch_anita_bundestg_31-1-18.jpg

Anita Lasker-Wallfisch
Image source: 
Bundestag/TV

Bundestagul german a comemorat miercuri, 31 ianuarie 2018, victimele Holocaustului. Cu acest prilej a fost invitată Anita Lasker-Wallfisch să ţină o cuvîntare. Violoncelista, în vîrstă de 92 de ani, care trăieşte în Anglia, a relatat cum a devenit membră a orchestrei de fete deţinute de la Auschwitz.

Ceremonia de comemorarea a victimelor Holocaustului, care s-a desfăşurat în Parlamentul federal de la Berlin, a fost deschisă de către preşedintele Bundestag-ului, creştin-democratul Wolfgang Schäuble. Într-o alocuţiune rostită cu acest prilej, Schäuble s-a referit la istoria recentă a Germaniei. Crimele săvîrşite în perioada nazismului niciodată nu trebuie să se repete, a precizat el. 
Această epocă nefastă a istoriei a arătat cît de vulnerabilă este demnitatea umană. Schäuble a calificat orice formă de antisemitism drept inacceptabilă. Zilnic sînt atacaţi oameni, a continuat Schäuble, numai pentru că au o altă înfăţişare. Ca o stare de fapt deosebit de neliniştitoare au fost descrise de către Schäuble atacurile asupra unor lăcaşe evreieşti existente în Germania. Instigarea la ură şi violenţă nu pot fi tolerate în cadrul societăţii, a subliniat, în final, preşedintele Bundestag-ului.

Anita Lasker-Wallfisch, care a supravieţuit internarea în lagărul de concentrare nazist de la Auschwitz a ţinut să precizeze că niciun genocid nu a fost atît de exhaustiv decumentat ca Holocaustul, organizat de către nazişti.

Aceştia, spunea ea în cuvîntarea ţinută în faţa deputaţilor şi a preşedintelui federal, Steinmeier, au decis în timpul conferinţei de la Wannsee uciderea evreilor. În pofida documentelor şi dovezilor pentru genocidul nazist, a continuat Anita Lasker-Wallfisch, mai există mulţi oameni care susţin că totul este doar o născocire. Ea poate înţelege că unii tineri nu vor să audă nimic despre crimele naţional-socialiste, a continuat ea, dar negarea acestor crime este inadmisibilă. Menţinerea vie a memoriei victimelor, a mai spus ea, este importantă ca să nu se mai repete niciodată crimele de atunci.

Anita Lasker-Wallfisch, născută în 1925 la Breslau (azi: Wrocław, în Polonia) a evocat apoi întîmplările dramatice prin care a trecut şi cum a ajuns să fie cooptată în orchestra de fete de la Auschwitz. Părinţii ei fuseseră deportaţi, în 1942, şi au fost ucişi în lagărul de la Auschwitz. Anita şi sora ei Renate au ajuns într-un orfelinat din Franţa. Cele două surori au fost arestate după ce au încercat să fugă din Franţa, folosind paşapoarte falsificate. Au fost condamnate pentru falsificare de documente. Spre sfîrşitul anului 1943, Anita Lasker a fost scoasă din penitenciar şi deportată tot la Auschwitz. A scăpat de moarte, fiindcă ştia să cînte la violoncel. Fusese repartizată ca violoncelistă să cînte în orchestra de fete. Orchestra era obligată să cînte la poarta lagărului, cînd soseau vagoanele cu evrei deportaţi. Totodată, orchestra trebuia să cînte dimineaţa şi seara cînd echipele de muncă ieşeau din lagăr, respectiv cînd se întoarceau. Anita Lasker-Wallfisch a relatat apoi că orchestra era, uneori, obligată să cînte muzică clasică în faţa personalului din care făcea parte şi sinistrul medic Mengele, cunoscut pentru experienţele sale inumane.

În noiembrie 1944, Anita şi sora ei, deportată şi ea la Auschwitz, au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. Acolo au fost eliberate pe data de 15 aprilie 1945 de către trupele britanice. După război, Anita Lasker-Wallfisch s-a stabilit în Anglia.

Ascultă AICI corespondența de la Berlin