
Politică
Mihai Chirica, exclus din PSD: După Dragnea urmează întunericul
Mihai Chirica exclus PSD Dragnea intuneric.jpg

Mihai Chirica, unul dintre social-democraţii care l-au criticat dur pe preşedintele formaţiunii, Liviu Dragnea, deplânge faptul că unii colegi şi-au schimbat poziţia de-a lungul timpului: “După Dragnea urmează întunericul (…). Oamenii s-au modificat foarte mult structural. Ceva s-a întâmplat acolo în Parlament, ceva s-a întâmplat în substratul lor intim, că şi-au pierdut, să spunem, loialitatea faţă de propria lor personalitate şi aici fac trimitere la parlamentarii cu care am fost în campanie şi cu care ne-am prezentat în faţa electoratului promiţând lucruri care contează pentru România şi în momentul de faţă nu facem aproape nimic din ceea ce am promis”.
Primarul Iaşiului crede că pentru unii din PSD va fi “o mare greutate” să meargă mai departe cu fruntea sus: “Le-am atras atenţia că nu se termină lumea astăzi, că nu se termină lumea mâine, că nu se termină lumea cu Dragnea şi nu se termină lumea cu PSD, dar va trebui să continuăm să mergem cu fruntea sus, ceea ce pentru unii va fi o mare greutate”.