Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Brexit: Theresa May respinge planul UE pentru Irlanda de Nord

frontiera_irlanda.jpg

Frontiera Republica Irlanda - Irlanda de Nord
Frontiera dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda este singura internă dintre UK și UE
Image source: 
Sky News

Prim ministrul Marii Britanii, Theresa May, a respins propunerea Uniunii Europene privind statutul frontierei dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda după ieșirea țării din UE. 

La numai câteva ore după publicarea la Bruxelles a planului UE, premierul May a spus în Camera Comunelor a parlamentului britanic că planul amenință integritatea constituțională a Regatului Unit.

Propunerile UE se refereau la o "zonă de reglementare comună" care să cuprindă atât provincia britanică Irlanda de Nord cât și Republica Irlanda, stat membru UE.

Vorbind la ședința săptămânală de interpelări din parlament, premierul May a spus că niciun prim ministru britanic nu ar putea accepta o asemenea soluție și a promis că va prezenta obiecțiile sale cu vigoare negociatorilor europeni.

"Textul planului juridic publicat ar submina, dacă ar fi pus în aplicare, piața comună a Regatului Unit și amenința integritatea constituțională a UK, creând o zonă de reglementare și vamală de-a lungul Mării Irlandei și niciun premier britanic nu ar putea vreodată accepta așa ceva", a spus șefa guvernului britanic.

Politica Irlandei de Nord

Frontiera dintre Irlanda de Nord și Republica Irlanda este singura frontieră de uscat dintre Regatul Unit și UE și la ora actuală este trecută în mod liber fără controale, inclusiv vamale. 

Arlene Foster în fața clădirii Adunării Irlandei de Nord de la StormontDUP, condus de Arlene Foster, de care depinde supraviețuirea cabinetului May, se opune planului UE

După ieșirea UK din UE pe 29 martie 2019 și perioada de tranziție propusă până pe 31 decembrie 2020 aceasta va deveni frontiera dintre UE și un stat ne-membru. 

Opoziția premierului May este legată și de chestiuni de politică internă, pentru că ea conduce un guvern minoritar al Partidului Conservator sprijinit din afară de cei 10 deputați ai Partidului Democrat Unionist (DUP), care este principalul apărător al apartenenței Irlandei de Nord la Regatul Unit.

DUP a amenințat cu retragerea acestui sprijin în cazul acceptării planului UE privind zona de reglementare care să cuprindă întreaga insulă a Irlandei. 

Irlanda de Nord nu are un executiv de mai multe luni și este guvernată direct de la Londra pentru că DUP și Sinn Fein, partid separatist care militează pentru reunificarea provinciei cu Republica Irlanda, refuză să mai coopereze la guvernare. 

Până în 1998 în Irlanda de Nord a avut loc un sângeros război civil între protestanți unioniști și catolici separatiști soldat cu moartea a peste 3500 de persoane. 

În iunie 2016 în referendumul privind apartenența Regatului Unit la UE, electoratul din Irlanda de Nord a votat cu 55% - 45% în favoarea rămânerii în UE, față de scorul pe țară care a fost de 52% - 48% în favoarea Brexit.

Ascultași relatarea corespondentului RFI la Londra Petru CLEJ
1461