
Politică
Rezoluție pentru unirea cu Republica Moldova, semnată la Iași
moldova-romania.jpg

Conferinţa aleşilor locali unionişti care s-a desfășurat sâmbătă la invitația primarului municipiului Iași, Mihai Chirica, a condus la înființarea Ligii Aleșilor Locali Unioniști.
Pe lângă cei peste 100 de edili basarabeni care au aderat la această organizație, din România, s-au înscris primarii din două oraşe, al Iaşului şi al unei localităţi din judeţul Bistriţa Năsăud.
Tot aici a fost votată și rezoluția prin care se solicită ca unirea Republicii Moldova cu România să devină proiect de țară, după cum a precizat primarul Iașului, Mihai Chirica.
Demersul de la Iași este susținut și de platforma Acțiunea 2012, al cărei președinte este George Simion. Acesta a afirmat că va continua activitățile de susținere a proiectului unionist atât în România cât și în Republica Moldova.
În perioada următoare, primarii unioniști din România și Republica Moldova vor avea o serie de acțiuni comune de susținere a rezoluției adoptate la Iași.