
Politică
Cezar Preda, membru în Comisia SRI: Desecretizarea protocoalelor nu va aduce absolut nimic nou
Cezar Preda.jpg

Ce înseamnă demersul Guvernului privind desecretizarea protocoalelor încheiate de SRI cu instituţiile statului? Deputatul PNL Cezar Preda: “Pentru mine ca parlamentar acest lucru înseamnă că vreau să se respecte legea. Dacă legea prevede desecretizarea acestor protocoale, este foarte bine. Dacă acest lucru este cerut în cadrul unui plan, unui scenariu făcut de domnul Dragnea, împreună cu doamna Dăncilă, împreună cu preşedintele comisiei de control, asta-i altceva. Eu aşa văd lucrurile”.
“Toată cascada asta a solicitărilor este în funcţie de ce se întâmplă pe agenda zilei, depinde ce turnătorie ordinară mai apare în fiecare seară la televizor şi reacţia este la nivel guvernamental. Este foarte grav, din punctul meu de vedere, că România ajunge să-şi conducă destinele prin Guvernul său, funcţie de problemele pe care le au anumiţi oameni politici”, afirmă parlamentarul.
Cezar Preda e de părere că “desecretizarea lor nu va aduce absolut nimic nou şi nu va schimba cu absolut nimic starea de fapt. Dacă aceste protocoale au avut un caracter legal, au avut o componentă legală, limitativă şi bazată pe ceea ce înseamnă securitatea naţională, lucrurile vor rămâne aşa, nu vor schimba cu nimic nici modul în care este perceput domnul Dragnea, nici modul în care sunt percepuţi cei care acum se toarnă între ei şi care, culmea, acuzau că există un stat paralel şi toată România a văzut de fapt că ei erau statul paralel, ei erau în mijlocul acestui stat paralel, în care puneau guverne, puneau oameni pe funcţii importante, în urma unor întâlniri informale în spaţii private”.