
Politică
Summitul ultimei șanse pentru relația dintre UE și Ankara
erdogan_junker.jpg

„Am îndoieli în ceea ce priveşte summit-ul de la Varna pentru că între Turcia şi Uniunea Europeană există în continuare multe diferenţe de opinie”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care va reprezenta blocul european alături de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Totuși, liderii europeni au consimțit la organizarea întâlnirii cu președintele turc dat fiind statutul de stat membru NATO al Turciei și datorită faptului că pe teritoriul turc se află sute de mii de imigranți din Orientul Mijlociu şi Africa ce pot oricând lua cu asalt frontierele europene. De altfel, la summit Uniunea va acorda Turciei o nouă tranşă de trei miliarde de euro pentru a susţine refugiaţii sirieni, în cadrul acordului semnat în martie 2016, acord pe care liderii europeni speră ca Turcia să îl onoreze în continuare. Cu toate acestea, Bruxellesul se pare că nu va face concesii pe celelalte probleme spinoase iar gazda summitului, premierul bulgar Boiko Borisov, a cărui ţară asigură preşedinţia în exerciţiu a Consiliului European, a declarat că se aşteaptă la o întâlnire ”foarte dificilă”. Asta pentru că Uniunea Europeană va insista că nu acceptă gravele derapaje democratice de după puciul eșuat din 2016, în urma căruia Ankara a instituit starea de urgență și a efectuat mii de arestări și procese arbitrare. De asemenea, Bruxellesul va sublinia din nou că nu e de acord nici cu incursiunea armatei turce pe teritoriul sirian pentru combaterea kurzilor din Afrin. În fine, un nou moment tensionat a fost consemnat săptămâna trecută, când, după mai multe incidente, liderii europeni au condamnat ”acţiunile ilegale persistente” ale Turciei în Marea Egee şi în Mediterana de Est în detrimentul statelor membre Grecia şi Cipru. ”Volumul problemelor conflictuale între Turcia şi Uniunea Europeană nu încetează să crească”, a regretat Juncker, care a promis ”o dezbatere sinceră şi deschisă” cu Erdogan. Marc Pierini, fost ambasador al Uniunii în Turcia, spune că nici nu ar fi recomandat ca Europa să facă vreo concesie. „Este tentant pentru politicienii europeni să încerce o relaţie în care să existe tranzacţii cu Turcia, dar Erdogan nu se va opri din acţiunile sale anti-europene pentru a-şi duce mai departe agenda naţionalistă”, a explicat Pierini. În aceste condiții, diplomații și analiștii intervievați de France Presse spun că e puțin de așteptat ca la Varna să se discute prea mult despre candidatura suspendată a Turciei la Uniunea Europeană sau despre speranțele acesteia privind ridicarea regimului vizelor.