Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Emmanuel Macron: Statele Unite și Franța au o răspundere majoră în acest moment istoric. Corespondență din SUA

macron_washington.jpg

"Avem, Statele Unite și Franța, o răspundere majoră în acest moment istoric, pentru că suntem garanții multilateralismului contemporan", a declarat președintele Emmanuel Macron îndată după coborârea din avion, la baza militara Andrews.
Image source: 
REUTERS/Brian Snyder

Astăzi,  în a doua zi a  vizitei sale în SUA, președintele Franței, Emmanuel Macron, va fi primit cu înalte onoruri militare la Casa Albă, unde va purta convorbiri care se anunță dificile cu omologul său american. Ziua se va încheia cu un dineu oficial care va marca, și sărbători, o relație istorică intrată într-o nouă etapă, plină de oportunități dar și de pericole.

Ziua de ieri, prima a vizitei de stat a liderului francez, s-a încheiat cu o cină privată a celor două cupluri prezidențiale, într-un loc cum nu se poate mai simbolic, Mount Vernon, în statul Virginia, pe malul fluviului Potomac, reședința ancestrală a familiei primului președinte american, George Washington. Câteva ore mai devreme, pe peluza sudică a Casei Albe, cei doi președinți plantaseră un stejar din pădurea Belleau, unde peste 9.000 de infanteriști americani au murit în luptă în iunie 1918.

(sursa foto: JIM WATSON / AFP)

Mount Vernon este un loc simbolic al relației speciale americano-franceze. Acolo este expusă, la loc de cinste, o cheie a Bastiliei trimisă în 1790 de marchizul de Lafayette, în numele poporului francez, președintelui Washington. Nobilul francez, care a luptat,  începând din 1777, sub comanda lui Washington, în bătălii decisive ale Războiului de Independentă, a vizitat Mt. Vernon în 1784. "Întîlnirea noastră a  fost tandră, satisfacția mutuală", nota, în limbajul epocii, marchizul de Lafayette, pe care George Washington, mult mai în vîrstă, l-a tratat ca pe un fiu.

Marchizul de Lafayette, iată un personaj cu care, probabil, Emmanuel Macron se identifică în aceste ore. "Tandrețea" de atunci e vizibilă și astăzi. Gradul de "satisfacție" rămîne însă incert, în pofida talentelor interpersonale indiscutabile ale liderului francez, care n-au fost însă suficiențe pentru a-l readuce pe Trump în tabăra ambientalistă după abandonarea tratatului de la Paris.  Speranța este că Emmanuel Macron va avea mai mult noroc în alte dosare urgente și complicate.

Îndată după coborârea din avion, la baza militară Andrews, președintele francez punctase, în stilu-i caracteristic, miza principală a exercițiului diplomatic americano-francez:

"Avem, Statele Unite și Franța, o răspundere majoră în acest moment istoric, pentru că suntem garanții multilateralismului contemporan. Această vizită este foarte importantă pentru noi, în special în contextul actual, plin de incertitudine, instabilitate și amenințări".

Cuplu mai improbabil pentru asumarea acestei poveri e greu de imaginat. Cînd s-au întîlnit întîia oară,  primăvară trecută, la conferința la vîrf NATO de la Bruxelles, Macron și Trump erau, cum scrie Lauren Collins în hebdomadarul New Yorker, "două figuri antipodice, mondialism contra naționalism, optimism contra pesimism declinist". Totul părea să-i despartă, vîrstă, intelect, cultură, viziune asupra lumii, și totuși ceva s-a întîmplat. A început, cu o virilă strîngere de mînă, o  relație personală greu explicabilă, care n-a rodit încă în plan concret-politic, dar care promite să aducă beneficii ambelor părți și, la modul ideal, lumii întregi. Emmanuel Macron este, cum observă Jeff Rathke, expert în Europa la Centrul de Studii Strategice și Internaționale din Washington, "unul dintre puținii lideri europeni care a găsit cheia unei relații de lucru cu Trump", relație protocolară, politicoasă, dar care nu exclude accente critice abil exprimate. Pentru această abilitate rară, șeful Executivului francez a fost răsplătit de către Trump, într-un interviu acordat unei televiziuni britanice,  cu acolada supremă de "tip fantastic".

"I se spune Jupiter, sau "Obama francez", nota Yasmeen Serhan într-un alt periodic de prestigiu, The Atlantic. "Cu această vizită, liderul francez își adaugă o nouă poreclă: îmblînzitorul lui Trump". În continuarea acestei idei, William Drozdiak observă, în cotidianul Washington Post, că "seducătorul", Macron, care-i "șoptește la ureche" lui Trump,  e  într-o poziție ideală pentru a netezi asperitățile  transatlantice și a calma răbufnirile izolaționiste ale lui Trump. În aceeași publicație, comentatoarea Jennifer Rubin, critic acerb al președintelui american, recurge la metafora nautică a "navigării apelor învolburate ale relației euro-americane", pentru a descrie același rol al liderului francez, care, în opinia editorialistei, "înțelege narcisismul, absența ideologiei și înțelegerii lumii la Trump, dar a ales să-l manevreze, nu să-l educe". E o alegere pe care o făcuse și tînărul marchiz de Lafayette în raportul cu George Washington. "Am venit să învăț, nu să dau lecții", spunea nobilul francez înainte de a se alătura armatelor revoluționare la Brandywine Creek.

 

 O alegere riscantă

Adam Gopnik, care a fost și corespondent în Franța în decursul lungii și distinsei sale cariere la revista New Yorker, consideră că influențabilitatea lui Trump "este aproape sigur o iluzie. Narcisiștii sunt ușor manevrabili pe termen scurt, dar de neclintit pe termen lung". Termenul scurt contează însă. Tratatul nuclear multipartit cu Iranul e în pericol iminent de repudiere de către Statele Unite, iar războiul comercial cu Europa poate să înceapă în orice clipă. Puterea de persuasiune a lui Emmanuel Macron este legendară, dar adevărul este că omologul sau american guvernează în numele unei minorități  naționalist-protecționiste și sub controlul unei majorități parlamentare Republicane inflexibile cu regimul de la Teheran, avînd deci, în aceste dosare cruciale, o marjă de manevră extrem de redusă.

Donald Trump este handicapat și de absența unui ministru de externe - care trece în aceste zile prin procedura de validare parlamentară - și de lipsa unui corp de consilieri care să-l îndrume într-o direcție favorabilă din punct de vedere francez. O bună parte a consilierilor economici afișează opinii protecționiste, iar Consilierul pentru Securitate Națională, John Bolton, proaspăt numit în funcție, este partizanul liniei dure în relația cu regimul de la Teheran și a fost, pînă la sfîrșitul lunii martie a acestui an, conform dezvăluirilor televiziunii MSNBC,  președinte al Institutului Gatestone, care propagă vederi anti-musulmane și anti-imigraționiste extreme. Un articol găzduit într-o publicație a institutului în mai 2017 purta titlul "Macron, Idiot Util al Islamismului".

Aceasta este realitatea americană din spatele relației personale cordiale dintre cei doi lideri. Donald Trump, personaj imprevizibil,  este desigur capabil de hotărîri impulsive, sub imperiu emoțional.

Speranța nu-i complet pierdută. Pariul macronian se poate dovedi cîștigător.

Ascultă AICI corespondența din SUA
319