Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pagina de istorie: Tripla semnificație a zilei de 10 Mai

coroana1.jpg

Coroana regală a României a fost turnată din oțelul unui tun otoman, la cererea regelui Carol I, ca simbol al independenței statului român, cucerită în războiul din 1877
Image source: 
Familia Regală a României

Înainte de instaurarea comunismului, 10 Mai era ziua națională a României. Comuniștii au interzis această sărbătoare, deoarece ea era strâns legată de regalitate și de istoria monarhiei românești. Din 2016, 10 Mai este din nou recunoscută drept sărbătoare națională, datorită unei semnificații întreite.

În 10 Mai 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen devenea domnitorul Principatelor Unite Române. Tânărul principe era înrudit nu doar cu Regele Prusiei, viitorul împărat german Wilhelm I, ci și cu împăratul francez Napoleon al III-lea, cu familia regală a Portugaliei, cu familia imperială a Braziliei și, în general, cu cele mai importante familii domnitoare din Europa. Venirea pe tronul de la București a lui Carol I a salvat Unirea făcută de Alexandru Ioan I Cuza și pe care unele mari puteri, precum Imperiul Otoman, doreau să o desfacă. Carol I a dat țării o nouă Constituție, în care era folosită pentru prima oară denumirea oficială de România, apoi a reformat, modernizat și întărit tânărul stat. De o grijă deosebită s-a bucurat armata, care a primit armament modern, ofițeri bine pregătiți și instrucție modernă.

11 ani mai târziu, în 10 Mai 1877, România își proclama independența față de Imperiul Otoman. În primăvara acelui an, izbucnise războiul între Imperiul Rus și Imperiul Otoman. România a permis trupelor rusești tranzitul spre Dunăre, iar otomanii, drept represalii, au început să bombardeze malul românesc al fluviului. Artileria română de la Calafat a ripostat și a bombardat Vidinul. În 9 mai, un deputat l-a interpelat pe ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, iar acesta a declarat că România este de fapt independentă. Camera Deputaților a votat chiar în acea zi o moțiune pentru declararea independenței. A urmat apoi votul Senatului și, în 10 Mai, principele Carol I a semnat actul prin care România devenea stat independent. Armata Română, comandată cu pricepere pe Principele Carol I, a putut să apere independența proclamată în 10 Mai pe câmpurile de bătălie din Balcani. Intervenția armatei române a decis soarta războiului, iar în 1878 independența României a fost recunoscută la nivel internațional.

Au mai trecut patru ani, până în 10 Mai 1881, când România a devenit oficial regat. Parlamentul votase încă din 26 martie ridicarea țării la rangul de regat, însă acest lucru s-a întâmplat efectiv la 10 Mai, când Carol I a fost încoronat Rege al României. El a ales această zi pentru ceremonia de încoronare pentru a serba astfel patru ani de la proclamarea independenței și 15 ani de la urcarea sa pe tronul românesc. Și tot ca un omagiu adus independenței, Carol I a refuzat să își pună pe cap o coroană scumpă din aur. Coroana Regală a României a fost turnată din oțelul unui tun turcesc capturat la Plevna și a devenit, astfel, simbolul independenței, al suveranității și al libertății.

 

Rămâneţi alături de noi la pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.

Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 8.30 și de la 9.55 și după amiaza de la 17.20, numai la RFI România

Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

Rubrica Pagina de istorie din 10 mai 2018
640