Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Macovei: PSD şi ALDE ne mint, Directiva prezumţiei de nevinovăţie se aplică deja în România

Monica Macovei Directiva prezumtie nevinovatie.png

Monica Macovei anticipează un "dezastru" pentru justiţia penală (Foto: arhivă RFI)
Monica Macovei anticipează un "dezastru" pentru justiţia penală (Foto: arhivă RFI)

Directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie este aplicată de multă vreme în legislaţia naţională, spune la RFI europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei.

Monica Macovei declară că Puterea actuală se foloseşte de Directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie, invocată în repetate rânduri, pentru a modifica de fapt legislaţia penală în favoarea infractorilor: „Aceste modificări la Coduri sunt făcute numai pentru a proteja inculpaţii sau cei certaţi cu legea sau condamnaţii sau cei în curs de urmărire penală sau de judecată de la nivel politic şi grupurile de interese ale acestora. Dar evident că aceste modificări, dacă sunt operate pentru Dragnea sau pentru Tăriceanu sau pentru alţii de la Putere, ele de fapt au efect pentru toată ţara şi e un dezastru pentru justiţia penală”.

Fostul ministru al Justiţiei spune că PSD şi ALDE „ne mint că atunci când modifică aceste Coduri Penale transpun Directiva prezumţiei de nevinovăţie. Este o minciună totală. Este transpusă demult, n-avem nici o condamnare la CEDO pe prezumţia de nevinovăţie şi prezumţia de nevinovăţie înseamnă un singur lucru, procurorul sau judecătorul sau poliţistul care instrumentează cazul X, care-l anchetează pe X nu trebuie să spună public că X este vinovat, înainte de o decizie definitivă. Atât”.

Europarlamentarul precizează că Directiva privind prezumţia de nevinovăţie „este aplicată demult în legislaţia naţională, prin toate prevederile din Codul Penal şi de Procedură Penală, de exemplu. Niciodată nu s-a pus problema şi n-avem nici o procedură de infringement că această directivă n-a fost aplicată sau aplicată insuficient. Asta a fost o minciună, tocmai ca să modifice Codurile”.

Monica Macovei, despre modificarea Codurilor Penale şi Directiva privind prezumţia de nevinovăţie
1634