Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Ambasadorul palestinian la București: Dragnea refuză dialogul. Mutarea ambasadei, instrument în lupta politică internă

ddd.jpg

Sursa imaginii: 
Alex Olaru / RFI Romania

Bucureștiul nu are o politică externă clară – iar semnalele date de ministerul de resort, de guvern în ansamblu și de președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea se contrazic, spune, la RFI, Fuad Kokaly, ambasadorul palestinian la București. În evaluarea sa, eventuala  mutare a ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim a devenit un instrument în lupta politică internă. Iar Liviu  Dragnea, principalul susținător al acetei idei, refuză sistematic dialogul, după cum susține Fuad Kokaly:

”Nu vom accepta această realitate trasată de Israel și Statele Unite”

Fuad Kokaly: Au murit sau au fost răniți în ultimele două zile oameni nevinovați, care protestau pașnic. Israelienii folosesc pe cât posibil forța extremă.

Reporter: La ce vă așteptați în zilele și săptămânile următoare, la câtă tensiune e acum în Gaza și Cisiordania ocupată? 

F.K.: Palestinienii demonstrează pașnic pentru a-și arăta revolta față de mutarea ambasadei americane la Ierusalim. Prin această decizie ce încalcă legislația internațională palestinienilor li se încalcă drepturile, li se neagă istoria. Ierusalimul devine al Israelului, ceea ce e contrar tuturor rezoluțiilor Națiunilor Unite.

Rep.: Palestinienii par că pierd lupta diplomatică...

F.K.: Nu. Admit că am pierdut Statele Unite, din moment ce Washingtonul arată clar că e strict de partea Israelului. Administrația Trump se poartă ca și cum ar fi colonizatori. Palestinienii nu se vor resemna. Vom continua să opunem rezistență, însă o vom face pașnic. Vrem ca lumea să știe că nu vom accepta această realitate pe care o trasează Israelul și Statele Unite.

Rep.: Sunt și voci care susțin că Trump forțează nota tocmai pentru a-i determina pe palestinieni să accepte un compromis final. Poate chiar soluția a două state.

F.K.: Statele Unite nu cred în soluția a două state. Nu am văzut niciun comunicat din partea administrației Trump în acest sens.

”Cehia, Ungaria sau România să nu uite că au obligații internaționale”

Rep.: La cum stau lucrurile acum, Ramallah mai e dispusă la vreo negociere?

F.K.: Noi mereu suntem dispuși să negociem. Discuțiile au fost curmate de Netanyahu. A declarat-o și fosta administrație de la Washington, administrația Obama. Au recunoscut că negocierile au fost oprite de Israel. Noi suntem deschiși și vrem să negociem.

Rep.: Poate fi această temă a relocării unor ambasade de la Tel Aviv la Ierusalim un pretext al unor state europene în răfuiala pe care o au cu Bruxelles-ul?

F.K.: Uniunea Europeană ca bloc are o poziție clară în ceea ce privește Ierusalimul. Dacă țările europene își mută însă ambasadele, atunci statutul Ierusalimului e tranșat brutal și nu va mai putea fi negociat, lucru care ne înfurie. Uniunea Europeană nu va accepta asta, pentru că ar contraveni rezoluțiilor ONU și legislației internaționale. E drept însă că sunt țări independente și fiecare stat european poate decide ce politică externă adoptă. Cehia, Ungaria sau România să nu uite că au obligații internaționale, chiar dacă sunt supuse unui puternic lobby israelian. Cred că statutul Ierusalimului trebuie păstrat ca subiect de negociere și în acest context, fără vreun acord din partea palestinienilor, nimic nu se va putea întâmpla acolo.

Rep.: Ce anume credeți că motivează guvernul României și pe domnul Dragnea în mod special să facă acest pas?

F.K.: Nu știu ce motivație are Liviu Dragnea. Noi am contactat ministerul român de Externe. De fiecare dată când am vorbit, ni s-a transmis că România susține fără rezerve soluția a două state și că România dorește să vadă un stat Palestina cu capitala la Ierusalimul de Est. Chiar astăzi am fost la ministerul de Externe și mi s-a transmis același lucru.

Rep.: Comunicați direct cu ministrul de Externe Meleșcanu?

F.K: Am discutat de două ori în ultimele patru luni cu domnul Meleșcanu. La fiecare câteva săptămâni însă discutăm cu departamentul pentru Orientul Mijlociu. Mereu ni se transmite că nu s-a schimbat nimic în abordarea României.

”Problema mutării ambasadei României, instrument în lupta politică internă”

Rep.: În tot acest timp, ați discutat față în față cu Liviu Dragnea?

F.K.: Nu. Am solicitat o întrevedere, dar a refuzat. Până acum nu avem un răspuns.

Rep.: A refuzat, v-a amânat sau nu a răspuns?

F.K.: Nu a răspuns. Dar asta înseamnă implicit că ne-a refuzat

Rep.: Insist: Care sunt motivele care, în opinia dvs., determină guvernul și coaliția la guvernare să facă această alegere?

F.K.: Un lucru e cert: România nu are o politică externă clară. Poate că domnul Dragnea vede lucrurile din alt unghi. Din perspectiva mea, problema mutării ambasadei României  la Ierusalim a devenit instrument în lupta politică internă dintre guvern și președinte
Altfel, am văzut poziția președintelui Iohannis, pe care o salutăm. Vedem cum guvernul face eforturi în altă direcție. Și repet, cum ministerul de Externe ne tot dă asigurări că nu s-a schimbat nimic în abordarea României. Iar în presă 

Rep.: Aveți o linie de comunicare la Cotroceni?

F.K.: Am purat discuții cu Bogdan Aurescu (n.r. consilier prezidențial pentru politică externă) Ne-a asigurat că decizia este la președintele Iohannis și că poziția României va rămâne neschimbată. Ni s-a transmis că potrivit Constituției României, decizia este în mâinile președintelui.

Rep.: Premierul, ministrul de Externe și președintele Camerei Deputaților au fost recent în Israel. A fost vreo solicitare a delegației din România pentru o întrevedere cu Mahmoud Abbas?

F.K.: Da. Au cerut o întâlnire. 

Rep.: Cine a cerut?

F.K.: Ministrul de externe a solicitat ca această delegație să discute cu Mahmoud Abbas la Ramallah. Dar ministrul palestinian de externe a propus o amânare, date fiind circumstanțele. 

Rep.: Așadar Ramallah a refuzat dialogul cu delegația din România, pentru că momentul nu era oportun?

F.K.: Să nu-i spunem refuz, pentru că avem relații bilaterale bune cu România. Am amânat doar momentul. Să clarificăm întâi lucurile și ne vedem data viitoare.

Rep.: E în plan o vizită a domnului Abbas sau a unei delegații palestiniene la București?

F.K.: Da. E o idee pe care o agreează și ministerul de Externe de la București. Vom pregăti o vizită a ministrului palestinian de externe în perioada următoare.

Rep.: Sunt, în guvernul României, după evaluarea dvs., poli de lobby care trag spre mutarea ambasadei la Ierusalim?

F.K.: Da. Cred acest lucru. Să nu uităm nici că Liviu Dragnea are consilieri israelieni. Și premierul Dăncilă are un consilier israelian. Cred că văd conflictul din Orientul Mijlociu cu ochii acestor consilieri.

Rep.: Domnul Dragnea a afirmat recent că sunt oameni care cred că știu situația din Orientul Mijlociu. Alții o știu în totalitate, iar alții nu o înțeleg. În evaluarea dvs., Liviu Dragnea în ce categorie se plasează?

F.K.: Cred că nu știe cu adevărat ce se întâmplă și ascultă de consilierii săi israelieni.

”Nu am amenințat niciodată România”

Rep.: Ați transmis un comunicat de presă care a fost dur criticat. Ați amenințat România, au susținut unele voci. Vă rog să clarificați.

F.K.: Refuz orice astfel de interpretare. Nu am amenințat niciodată România. Avem relații bune și respectăm românii. Îi iubim și nu procedăm așa, nu amenințăm. Am transmis doar că acest pas cu mutarea ambasadei ar pune România într-o lumină proastă în lumea arabă. Că nu ar fi în interesul României și că i-ar aduce deservicii în relația cu lumea arabă. Dar, repet, nu am amenințat pe nimeni.

Rep.: O astfel de decizie vulnerabilizează însă România în fața amenințării extremiste?

F.K.: Nu cred că acest lucru se va întâmpla. Și nu cred nici că România își va muta ambasada la Ierusalim. 

Rep.: Vă puneți speranțele în ce? În președinte?

F.K.: În președintele Iohannis și în Constituție. Și în faptul că cetățenii români nu vor accepta așa ceva.

Rep.: Cât de interesați vi se par românii de această temă?

F.K.: Nu e o prioritate. Pentru că au alte griji, în viața de zi cu zi. Dar pe toți românii pe care îi întreb, prieteni, vecini, toți se opun acestei decizii. 

”Nimeni nu ne va putea ignora, vreodată”

Rep.: Există acel memorandum, între timp clasificat. Ambasada Palestinei știe cu exactitate ce scrie în acel document adoptat de guvern?

F.K.: A fost elaborat de ministerul de Externe și descrie procedurile de relocare.

Rep.: Oficial, s-a transmis că se analizează oporunitatea mutării ambasadei....e vorba de o analiză prealabilă, exploratorie.

F.K.: „Analizarea oportunității” a apărut după. Liviu Dragnea a fost clar în declarații: guvernul va începe procedurile de transfer. Precizez însă că nu am avut acces la textul memorandumului

Rep.: Și dacă se întâmplă așa? Dacă România îți mută ambasada? Ce se întâmplă după?

F.K.: Haideți să așteptăm până atunci. Nu vă pot spune cu exactitate ce vom face, pentru că acum ne concentrăm pe cooperarea cu guvernul de la București. Trebuie să așteptăm și să vedem ce se va întâmpla în viitor. Rămân la părerea că România nu își va muta ambasada.

Rep.: …pentru că e un doar un pretext în lupta politică internă….Asta susțineți?

F.K.: Da. Și nu e singurul. Relația cu Uniunea Europeană sau schimbarea șefei DNA sunt toate teme de război politic intern. Iar Ierusalimul e folosit pentru că e o temă majoră și aduce mediatizare intensă în această perioadă. 

Rep.: Ce ar însemna pentru palestinieni escaladarea teniusnilor din Orientul Mijlociu și chiar un posibil conflict armat între Iran și  Israel?

F.K.: Situația din regiune e deja rea. Și merge din rău în mai rău. Un conflict de această natură ar afecta cauza palestiniană. Va distrage atenția de la ce se întâmplă în teritoriile ocupate. Dar asta nu însemană că vom pierde. Suntem încă acolo, în casele noastre. Nimeni nu ne va putea ignora, vreodată. Nimeni nu se poate uita la Orientul Mijlociu fără să vadă că suntem acolo. Să țină cont de noi. În plan militar, cred că vor fi ciocniri izolate, pe teren sirian. Nimeni nu poate ataca Iranul. Nici Statele Unite și nici Israelul. Iranul nu e singur.

O sinteză audio a interviului acordat RFI de ambasadorul Fuad Kokaly: